SOS vrea în Polul suveranist și cheamă AUR și POT la discuții. Au fost propuse două date și au fost lansate critici

Mesajul SOS a fost trimis prin intermediul unui comunicat de presă publicat pe pagina de Facebook a Dianei Șoșoacă.
Reprezentanții SOS susțin că demersul AUR reprezintă un „răspuns, după șapte zile de analiză, la apelul public lansat de preşedintele S.O.S. România, Av. Europarlamentar Diana Iovanovici-Șoșoacă pentru constituirea unui pol suveranist puternic de opoziție”.
SOS îi critică pe potențialii aliați deoarece răspunsul nu a fost trimis prin canalele oficiale de comunicare.
„S.O.S. România salută această decizie înțeleaptă luată de conducerea A.U.R deşi constată că acest răspuns a fost transmis exclusiv prin intermediul presei, nu şi prin canale de comunicare oficiale sau instituționale, așa cum impun cutumele specifice dialogului politic responsabil și ale unei minime diplomații politice. Într-un context național grav, care reclamă coerență, maturitate și asumare publică, comunicarea prin intermediari media nu poate ține loc de dialog politic real”, scrie în mesajul SOS.
SOS îi cheamă pe suveraniști la discuții
Ca urmare, „S.O.S. România adresează o invitație oficială Alianței pentru Unirea Românilor și Partidului Oamenilor Tineri pentru o întâlnire față în față, în vederea unei discuții deschise, oneste și instituționale privind posibilitatea unei cooperări politice suveraniste, în interesul național.”
Întâlnirea este propusă în una două variante, duminică sau luni, la Grupul parlamentar SOS. România din Camera Deputaților. SOS mai anunță că nu este luată în calcul o fuziune între partidele suveraniste.
„Precizăm, fără echivoc, că nu a fost discutată niciodată ideea unei fuziuni între formațiunile politice menționate. Apelul S.O.S. România a vizat exclusiv coagularea unui pol suveranist de opoziție, bazat pe cooperare politică, coordonare parlamentară și acțiune comună pe teme majore de interes național, cu respectarea identității doctrinare și organizatorice a fiecărui partid. România se află într-un moment în care orgoliile politice, ezitările și jocurile de imagine trebuie lăsate deoparte. Este timpul pentru discuții directe, asumate și transparente, nu pentru declarații indirecte și mesaje filtrate prin titluri de presă”, a precizat Biroul de presă al SOS România.
Pol suveranist fără SOS
Grupul parlamentar PACE Întâi România a anunțat constituirea, împreună cu Alianța pentru Unirea Românilor, a Polului suveranist din Parlament. Potrivit inițiatorilor, este o formulă de cooperare parlamentară menită să consolideze opoziția politică și să ofere o alternativă coerentă la actuala guvernare.
Decizia constituirii acestui Pol suveranist este „fundamentată pe convergența unor poziții politice esențiale privind suveranitatea decizională, respectarea interesului național și necesitatea unei opoziții funcționale, capabile să acționeze coordonat în Parlament, nu doar declarativ.”
În baza acestui acord de colaborare, cele două grupuri parlamentare vor acționa unitar pentru semnarea și susținerea comună a moțiunilor simple și a moțiunilor de cenzură, pentru inițierea de proiecte legislative și pachete de legi prin grupuri de lucru comune și pentru coordonarea pozițiilor politice pe ordinea de zi a Parlamentului, inclusiv pe voturile esențiale din plen și din comisii.
Primul demers al noului pol vizează suspendarea președintelui României, Nicușor Dan. În paralel, colaborarea dintre PACE Întâi România și AUR va fi extinsă treptat în plan politic, dincolo de activitatea parlamentară. Obiectivul este „construirea unei rețele de cooperare la nivel național și județean, care să permită formularea unor poziții comune, consistente și articulate împotriva actualei coaliții de guvernare și a politicilor promovate de Guvernul Bolojan.”
