Cercetătorii au descoperit cum pot oamenii să comunice cu pisicile. Trucul este foarte simplu

Oamenii de știință anunță că au descoperit un truc simplu care le permite proprietarilor să comunice cu pisicile lor. Felinele domestice au reputația de a fi distante și mofturoase, iar relația cu stăpânii lor este îngreunată de lipsa comunicării.
Acum, cercetătorii susțin că problema comunicării a fost rezolvată. Culmea, soluția este mai simplă decât se credea. Tot ceea ce trebuie să facă un om este să zâmbească în stilul pisicilor. Mai precis, să nu zâmbească în stilul uman, arătându-și dinții, ci îngustând ochii și clipind încet.
Acest gest face pisicile să fie mai predispuse să se apropie și să interacționeze cu oamenii, conform unui studiu citat de Science Alert.
„Pentru o persoană care a studiat comportamentul animalelor și care este proprietar de pisică, este minunat să pot demonstra că pisicile și oamenii pot comunica în acest fel. Este ceva ce mulți proprietari de pisici bănuiau deja, așa că este interesant să fi găsit dovezi în acest sens”, a declarat psihologul Karen McComb de la Universitatea din Sussex.
Expresia facială cu „ochi parțial închiși” și clipit lent apare atunci când pisica este relaxată și mulțumită. Cercetătorii au încercat să afle ce efect va fi dacă oameni procedează la fel. Ca urmare, o echipă de psihologi a efectuat două experimente.
Cercetătorii au făcut două experimente
Primul experiment a implicat 21 de pisici din 14 gospodării diferite. Proprietarii au fost instruiți să stea la aproximativ un metru distanță și să clipească lent atunci când pisicile se uitau la ei. Rezultatele au arătat că pisicile sunt predispuse să clipească lent după ce proprietarii lor procedat la fel.
Al doilea experiment a inclus 24 de pisici din opt gospodării diferite. De data aceasta, nu proprietarii au fost cei care au clipit, ci cercetătorii, care nu avuseseră niciun contact anterior cu pisica. Cercetătorii au efectuat aceeași procedură din primul experiment, adăugând o mână întinsă spre pisică. Ei au descoperit că pisicile erau predispuse să clipească, dar erau și mai doritoare să se apropie de mâna omului după ce persoana a clipit.
Totuși, este dificil de stabilit de ce pisicile clipesc încet mai ales în preajma oamenilor. Este posibil ca pisicile să fi dezvoltat această expresie, tocmai pentru că oamenii reacționează pozitiv la ea. În orice caz, are mari șanse să ajute la crearea unei relații, a fost concluzia cercetătorilor.
