Șeful de Stat Major al armatei libiene a murit într-un accident aviatic în Turcia

Șeful de Stat Major al armatei libiene a murit într-un accident aviatic în Turcia

Moartea acestuia a fost anunțată de premierul libian Abdulhamid Dbeibah, liderul Guvernului de Uniune Națională al Libiei. „Aceasta a avut loc în urma unui incident tragic și dureros, survenit în timp ce se întorceau dintr-o călătorie oficială din orașul turc Ankara. Această pierdere gravă este o mare pierdere pentru națiune, pentru instituția militară și pentru tot poporul”, a transmis liderul libian. 

La bordul avionului se mai aflau comandantul forțelor terestre ale Libiei, directorul Autorității pentru Industria Militară, un consilier al șefului Statului Major și un fotograf. 

În urma incidentului, guvernul de la Tripoli a anunțat trei zile de doliu național. 

Al-Haddad s-a aflat într-o vizită la Ankara unde s-a întâlnit cu  Selcuk Bayraktaroglu, Șeful de Stat Major al Armatei Turce, Yasar Guler, ministrul turc al Apărării și alți oficiali militari. 

Cauza accidentului nu este cunoscută deocamdată. Ministrul turc de Interne a anunțat că aeronava a pierdut contactul cu turnul de control, iar ministrul de Justiție a anunțat demararea anchetei. 

Guvernul libian a anunțat că va trimite o delegație care să susțină ancheta. 

Accidentul s-a produs la o zi după ce Parlamentul Turciei a decis prelungirea cu încă doi ani a mandatului trupelor turce dislocate în Libia. Deși este stat membru NATO, Turcia sprijină militar și politic guvernul de la Tripoli. Turcia a trimis militari în Libia pentru instrucția trupelor și pentru sprijinirea guvernului și a semnat un acord energetic în 2022.