Trei copii au plecat dintr-un centru de plasament din Botoșani și au stat șapte ore la minus 8 grade
Copiii, cu vârste între 13 și 16 ani, au fost găsiți de jandarmi în hipotermie ușoară. Copiii au petrecut toată noaptea pe străzile comunei din Botoșani.
Foto: Jandarmeria Botoșani
Trei minori au plecat fără aprobare din Centrul de plasament „Sfântul Nicolae” din comuna Trușești, județul Botoșani, și au petrecut peste șapte ore afară, la o temperatură de aproximativ minus 8 grade Celsius.
Căutări în dimineața de Crăciun
Jandarmii botoșăneni au participat joi dimineață, începând cu ora 06:00, la căutarea copiilor, la solicitarea Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani. Cei trei minori, cu vârste cuprinse între 13 și 16 ani, plecaseră fără aprobarea personalului de serviciu.
După aproximativ o oră de la începutul căutărilor, jandarmii i-au găsit pe cei trei copii.
Hipotermie ușoară după noaptea petrecută în frig
Minorii au petrecut peste șapte ore pe străzile comunei, expuși la temperaturi extreme. Singura problemă semnalată a fost o ușoară stare de hipotermie cauzată de frigul intens.
Foto: Jandarmeria Botoșani
Copiii nu le-au spus jandarmilor alte aspecte care să inducă suspiciuni privind producerea unor fapte antisociale.
Returnați în siguranță
Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani i-au preluat și i-au condus la sediul centrului de plasament, unde i-au predat în grija personalului de serviciu.
