O tânără de 22 de ani a murit într-un accident rutier în județul Dâmbovița

O tânără de 22 de ani a murit într-un accident rutier în județul Dâmbovița

În această seară, 25 decembrie a.c., polițiștii Formațiunii Rutiere Găești au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 72, în localitatea Picior de Munte. Din cercetările preliminare, polițiștii au stabilit faptul că un tânăr, de 26 de ani, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DN 72, în localitatea Picior de Munte, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi părăsit partea carosabilă, răsturnându-se”, a transmis IPJ Dâmbovița.

În urma impactului, o tânără de 22 de ani, din comuna Vișina, pasageră în autoturism, a murit.

La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Găești, cu o autospecială de stingere și un echipaj SMURD, precum și pompierii Detașamentului Târgoviște, cu o autospecială de descarcerare. De asemenea, a intervenit și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Dâmbovița.

Victima a fost găsită în stare de inconștiență și a fost preluată de echipajele medicale, însă nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor circumstanțelor în care s-a produs accidentul.