Japonia aprobă un buget de apărare record pe fondul tensiunilor cu China

Guvernul de la Tokyo, condus de Sanae Takaichi, și-a dat acordul pentru un buget record destinat apărării. Bugetul de apărare pentru anul viitor ar urma să ajungă la 58 de miliarde de dolari, marcând o creștere de 9.4% față de 2025.
Este al patrulea an din programul pe cinci ani prin care Japonia urmărește să-și dubleze cheltuielile militare până la 2% din produsul intern brut.
Strategia de securitate adoptată de Tokyo în 2022 identifică China drept cea mai mare provocare strategică. În plus, în document este susținut un rol mai activ al Forțelor de Autoapărare, în cadrul alianței cu Statele Unite.
Bugetul prevede întărirea capacității de contraatac, a apărării de coastă și investiții în rachete de croazieră cu rază lungă, sisteme fără pilot și alte echipamente moderne.
Creșterea bugetului de apărare are loc pe fondul tensiunilor crescânde cu China. La începutul lunii noiembrie, premierul Takaichi a declarat că o acțiunea militară a Chinei împotriva Taiwanului ar genera o ripostă din partea Japoniei. Declarația a pornit un conflict diplomatic între cele două state, care s-a manifestat prin declarații violente sau restricții comerciale.
În plus, în decursul lunii, portavioanelor chineze au efectuat exerciții în sud-vestului Japoniei.
Bugetul propus de executivul japonez trebuie să fie votat de parlament până în luna martie a anului viitor.
