Marea Britanie anunță un program militar plătit de un an în rândul tinerilor. Programul, în vigoare din martie 2026

Marea Britanie va lansa, în martie 2026, un program ce le va permite tinerilor care au sub 25 de ani să urmeze o pregătire remunerată timp de un an, a anunţat sâmbătă Ministerul britanic al Apărării. Vestea vine în contextul în care autoritățile fac eforturi de a stimula recrutarea și de a reconecta tinerii cu domeniul apărării, scrie AFP.
Programul pilot inițial va viza aproximativ 150 de tineri care au sub 25 de ani, însă Guvernul speră să extindă „în cele din urmă” acest program pentru a oferi peste o mie de locuri, „în funcție de interes”.
Tinerii vor decide la finalul programului dacă vor rămâne sau nu în armată
La finalul acestui program, tinerii sunt cei care vor decide dacă rămân sau nu în cadrul armatei.
„Acest program de an sabatic le va oferi tinerilor britanici ocazia de a descoperi abilitățile și pregătirea incredibile oferite de armată, Marina Regală și RAF (forțele aeriene). Face parte din determinarea noastră de a reconecta societatea cu forțele noastre armate și de a promova o abordare a apărării naționale care să implice întreaga societate”, a declarat John Healey, secretarul britanic al apărării, potrivit sursei citate.
Momentan, guvernul nu a oferit informații despre cuantumul salariului oferit recruților sau modul în care vor fi găsite fondurile necesare pentru a-l finanța. Totuși, un purtător de cuvânt al guvernului a declarat pentru AFP că detalii suplimentare despre program vor fi furnizate „la momentul oportun”.
Anunțul vine în contextul în care la începutul acestei luni, noul șef al forțelor armate britanice, Richard Knighton, a lansat un apel ca „fiii și fiicele” țării să fie „pregătiți să lupte” în fața amenințărilor crescânde, inclusiv din partea Rusiei.
