O țară NATO investește 2 miliarde de euro în sisteme anti-drone, pe fondul amenințărilor Rusiei

Polonia intenționează să finalizeze un sistem anti-drone de-a lungul frontierelor sale estice în termen de doi ani, a declarat un înalt oficial din domeniul apărării. Decizia vine după o incursiune masivă a vehiculelor aeriene de luptă ruse fără pilot în spațiul aerian polonez la începutul acestui an.
„Ne așteptăm să avem primele capacități ale sistemului în aproximativ șase luni, poate chiar mai devreme. Iar sistemul complet va fi finalizat în 24 de luni”, a declarat ministrul adjunct al apărării, Cezary Tomczyk, pentru The Guardian.
Noile sisteme de apărare aeriană vor fi finanțate în mare parte din fonduri europene în cadrul programului de împrumuturi pentru apărare SAFE (Security Action for Europe), precum și din contribuții la bugetul de stat. În plus, acestea vor fi integrate într-o linie de protecție mai veche, care a fost construită acum zece ani.
Această mobilizare vine ca răspuns la incursiunile repetate ale dronelor rusești în spațiul aerian polonez pe parcursul acestui an.
De asemenea, Polonia a început să construiască garduri la granița cu Belarus pentru a combate migrația ilegală. Au fost instalate garduri din sârmă ghimpată, urmând mai apoi să fie înlocuite cu garduri de oțel cu o înălțime de 5,5 metri. În contextul războiului Rusiei împotriva Ucrainei și a riscurilor militare directe, Polonia a trecut la fortificarea de tip militar și a început să construiască șanțuri antitanc, bariere de beton de tip „dinți de dragon”, zone cu sârmă ghimpată și a fortificat podurile pentru a susține vehiculele grele.
Polonia și-a majorat cheltuielile pentru apărare la 4,7% din PIB, pe fondul temerilor continue legate de operațiunile hibride ale Rusiei și de potențialele amenințări militare la adresa țării.
