Ministrul Sănătății: „Începând de anul viitor, pacienții cu arsuri grave vor putea fi tratați aici, acasă, în condiții moderne și sigure”

„Cei doi pacienți cu arsuri severe, cu peste 60% din suprafața corporală, în urma exploziei de la Onești, județul Bacău, au fost transferați în condiții de siguranță la un spital din Belgia, unde pot beneficia de tratament specializat de înalt nivel”, a transmis Alexandru Rogobete, într-o postare pe Facebook.
Potrivit ministrului, transferul a presupus o coordonare complexă și a fost realizat într-un timp critic.
„Mulțumesc Forțelor Aeriene Române, Departamentului pentru Situații de Urgență și tuturor profesioniștilor implicați pentru coordonarea impecabilă a acestui transfer complex, realizat într-un timp critic. Mulțumesc, de asemenea, doamnei Monica Althamer pentru sprijinul acordat și pentru facilitarea accesului pacienților la Spitalul Universitar Charleroi”, a adăugat acesta.
Alexandru Rogobete atrage atenția asupra creșterii numărului de pacienți cu arsuri severe la nivel național
„În paralel, în ultimele zile, se înregistrează la nivel național un număr crescut de pacienți cu arsuri severe generate de violență, autoagresiune, incendieri intenționate, utilizarea unor instalații improvizate, dar și de electrocuții apărute ca urmare a neglijenței. Aceste situații pun o presiune majoră asupra sistemului medical și produc suferință profundă pacienților și familiilor acestora”, a subliniat ministrul.
România, peste media UE la cazurile de pacienți cu arsuri grave
Alexandru Rogobete a precizat că România se confruntă cu un număr foarte mare de pacienți cu arsuri severe, peste media Uniunii Europene, situație care evidențiază necesitatea responsabilității individuale și colective.
În ceea ce privește capacitatea de tratament, ministrul a anunțat centrele pentru mari arși din România de la Timișoara și Târgu Mureș sunt finalizate în proporție de peste 90%.
„Începând de anul viitor, pacienții cu arsuri grave vor putea fi tratați aici, acasă, în condiții moderne și sigure”, a transmis Rogobete.
Totodată, ministrul a subliniat că prevenția și evitarea acestor situații rămân esențiale pentru ca sistemul medical să poată face față numărului mare de pacienți și pentru protejarea vieților.
