Fiul lui Ionel Ganea, marginalizat în Ungaria. „Nu a primit șanse pentru că este român”, spune fostul internațional

Fiul lui Ionel Ganea, marginalizat în Ungaria. „Nu a primit șanse pentru că este român”, spune fostul internațional

Fiul fostului internațional Ionel Ganea, George Dănuț Ganea, susține că deciziile luate în cazul său la Újpest FC, formație din prima ligă a Ungariei, nu au fost exclusiv de ordin profesional. Fotbalistul român, în vârstă de 26 de ani, care și-a reziliat recent contractul cu formația din Budapesta, spune că, în ciuda faptului că a fost mereu disponibil, nu a primit niciodată o șansă reală de a se impune.

„Am făcut tot ce a ținut de mine. Am arătat mereu că sunt disponibil, dar, din păcate, nu a fost vorba doar de lucruri profesionale. Simt că au existat și alți factori”, a declarat atacantul, potrivit publicației Csakfoci.hu.

Ganea, un an pierdut din cauza accidentării

Dănuț Ganea a evoluat timp de două sezoane și jumătate la Újpest. În această perioadă a bifat 37 de apariții oficiale și patru pase decisive pentru echipa violet-albă. În primăvara anului 2024, cariera sa a fost serios afectată de o accidentare gravă – o ruptură de ligamente la genunchiul drept – care l-a ținut departe de teren aproape un an.

„Când m-am accidentat la genunchi, am plătit eu operația, mai mult decât clubul. Asta a fost înțelegerea, pentru că nu am vrut să mă operez în Ungaria. Ei nu au fost de acord să acopere integral costurile operației din Italia”, a explicat Ganea.

Revenire întârziată pe teren

Intervenția chirurgicală a avut loc în Italia, iar fotbalistul spune că, deși medicii i-ar fi permis revenirea după șase luni, a reușit să joace din nou abia în luna a 11-a.

Referindu-se la perioada de recuperare, Ganea a precizat că, potrivit doctorului Pier Paolo Mariani, chirurgul ortoped italian care l-a operat, ar fi putut reveni pe teren mult mai devreme. „Doctorul Mariani mi-ar fi dat acordul să revin după șase luni. Eu am jucat din nou abia după aproape un an, deși eram deja 100% refăcut”.

„Nu îl plac pentru că e român”

În cei aproape trei ani la Újpest, fotbalistul spune că a lucrat cu cinci antrenori diferiți, iar situația sa a fost similară cu fiecare dintre ei. „Cu toți s-a întâmplat același lucru. La final, nu cred că a fost vina mea. Nu am primit niciodată cu adevărat o șansă. A existat accidentarea, dar nici atunci nu am primit o oportunitate reală”.

Ionel Ganea a susținut că fiul său nu a fost privit cu ochi buni la Újpest din cauza naționalității, relatează presa maghiară. „Nu îl plac cu adevărat pentru că este român. Am auzit asta de la oameni cu care încă țin legătura în Ungaria. Îi este greu să primească o șansă doar pentru că este român. „Au o filozofie pe care am întâlnit-o foarte rar în cariera mea”, a completat fostul internațional român.

Dor de fotbal acasă

Atacantul român vrea să revină cât mai repede pe teren. Ganea este în căutarea unui club care să îi ofere șanse reale de a juca. „Vreau să joc, îmi doresc foarte mult să joc din nou fotbal. Nu am mai fost pe teren de mult timp, iar ultimul an și jumătate a fost extrem de dificil pentru mine și pentru familia mea”. „Acasă e acasă. E un sentiment diferit să fii printre români. Dar, în situația mea, nu pot spune că am posibilitatea să aleg”, a menționat jucătorul.

Fotbalistul român a insistat că își dorește să fie evaluat strict ca jucător, fără a fi judecat prin prisma altor criterii. „Un club care să se uite doar la George Ganea, nu la tatăl meu. Dacă cineva îl vrea pe George Ganea, să-l ia pe George Ganea, nu pe Ionel Ganea”. „Este foarte greu pentru orice copil de fotbalist”, a spus atacantul pentru Digisport, mărturisind că s-a simțit mai liber de etichete și presiune în afara țării.

George Dănuț Ganea a fost format la Viitorul Constanța, clubul fondat de Gheorghe Hagi. Fost internațional român de tineret, el a bifat multiple selecții la naționalele U21 și U23 ale României. Atacantul a evoluat ulterior la Viitorul (Farul Constanța), UTA Arad și Universitatea Cluj. În vara anului 2023, a semnat cu Újpest, club din primul eșalon al Ungariei.