Cseke Attila: PNRR și programul de creșe „Sfânta Ana”, priorități ale Ministerului Dezvoltării în 2026

Potrivit ministrului Cseke Attila, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației va continua anul viitor prioritizarea investițiilor finanțate prin PNRR. Termenul-limită de implementare a programului expiră în 2026.
Creșe noi, prioritate în 2026
Totodată, programul guvernamental de construire de creșe „Sfânta Ana” va rămâne o prioritate, a transmis instituția. „Prin acest program, sprijinim copiii și familiile tinere și oferim o soluție pentru una dintre cele mai mari provocări cu care se confruntă România și întreg continentul european: natalitatea în scădere”, a precizat oficialul.
În continuarea măsurilor de transparență adoptate în 2025 în relația cu autoritățile locale și sectorul construcțiilor, Cseke Attila spune că, în 2026, ministerul va pune accent pe predictibilitate. „Toate măsurile întreprinse în 2025 au stimulat investițiile și au oferit un sentiment de siguranță antreprenorilor, angajaților din construcții și familiilor acestora”.
PNRR: absorbție de patru ori mai mare
Ministerul Dezvoltării a transmis că, în anul care se încheie, au fost eliberate gratuit aproape un milion de extrase de carte funciară. Măsura a însemnat economii de aproximativ 20 de milioane de lei pentru proprietari. „Statul lucrează pentru cetățeni, nu cetățenii pentru stat. Vom continua cu măsuri similare și în 2026”, a declarat ministrul.
În privința fondurilor europene, rata de absorbție a PNRR a crescut de la 15% la 66%. Până la finalul anului 2026, absorția fondurilor ar putea ajunge la 100%, potrivit ministrului.
Investiții plătite la zi
Cseke Attila a explicat că execuția bugetară a investițiilor este mai mare decât în 2024, în pofida dificultăților financiare ale României. De asemenea, ministrul a precizat că datoriile de 6,7 miliarde de lei preluate la începutul mandatului au fost achitate. „Vom achita toate facturile, inclusiv cele depuse în această lună, dacă nu sunt necesare completări sau clarificări punctuale. La finalul anului nu vom avea facturi neplătite pe niciun program de finanțare guvernamental”.
Tot în 2025, ministerul a finanțat investiții în infrastructura aeroportuară, sprijinind aeroporturile din Satu Mare, Baia Mare, Craiova și Târgu Mureș cu aproape 500 de milioane de lei.
