Un consul român merge în Crans-Montana după explozia produsă într-un bar, de Revelion

MAE transmite joi că s-a autosesizat și a întreprins demersuri pe lângă autoritățile locale în vederea obținerii unor informații oficiale cu privire la cetățenia, identitatea și starea de sănătate a persoanelor afectate.
Ministerul precizează că procedurile de identificare a persoanelor afectate de incident sunt în curs și că, până în prezent, la nivelul Ambasadei României nu au fost recepționate solicitări de asistență consulară.
Un consul a plecat spre zona în care s-a produs explozia, fiind pregătit să acorde asistență consulară, conform competențelor, dacă situația va impune.
MAE amintește cetățenilor români că pot solicita asistență consulară la numărele de telefon ale Ambasadei României la Berna: Telefon call-center: +41 31 351 05 46 și +41 31 351 05 47, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center-ului în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție telefonul de urgență al misiunii diplomatice: +41 76 387 50 05.
SkyNews transmite că cel puțin zece oameni au fost uciși și alții au fost răniți în explozia produsă într-un bar. Localul are o capacitate de peste 300 de persoane, însă numărul exact al persoanelor aflate în interior nu a fost încă confirmat.
Crans-Montana este situată în sud-vestul Elveției și este o destinație populară de vacanță.
