Un bărbat din Mureș a căzut sub gheața râului după ce a încercat să-și salveze câinele. A avut nevoie de resuscitare

„Dispeceratul 112 a fost alertat cu privire la un bărbat căzut sub gheața râului Mureș. Fiecare secundă a contat pentru salvarea vieții acestuia”, a transmis IGSU.
Potrivit sursei citate, la fața locului au intervenit o autospecială de intervenție, o ambulanță SMURD de prim ajutor și o autospecială de scafandri cu barcă. Victima era inconștientă, prinsă sub gheață, la aproximativ 15 metri de mal.
„Martorii au relatat că bărbatul intrase în apă pentru a-și salva câinele”, precizează reprezentanții ISU Mureș.
Salvatorii au intervenit contracronometru, în condiții extreme.
„Trei membri ai echipei au intrat cu barca pe apa înghețată, iar un coleg scafandru a intrat în apă pentru a-l pune în barcă și a-l scoate în siguranță”.
Imediat după extragere, echipajele medicale au început manevrele de resuscitare.
Victima se afla în șoc hipotermic. A fost nevoie de intervenție pentru a-i stabiliza pulsul și a-i crește temperatura corporală.
Bărbatul a fost preluat ulterior de o ambulanță de terapie intensivă mobilă a Serviciului de Ambulanță Județean Mureș și transportat la spital, unde a fost scos din stop. În prezent, starea sa este stabilă.
„Nu pășiți pe gheața. Nu lăsați copiii să se apropie de râuri sau lacuri înghețate. Evitați să intrați singuri pe gheață – chiar și pentru animale de companie. În caz de accident, sunați imediat 112 și nu încercați salvarea fără echipament adecvat”, avertizează autoritățile.
