Trafic blocat din cauza ninsorilor pe DN 67C, între Novaci și Rânca. Utilajele de deszăpezire intervin cu dificultate

Trafic blocat din cauza ninsorilor pe DN 67C, între Novaci și Rânca. Utilajele de deszăpezire intervin cu dificultate

Reprezentanții instituției precizează că intervenția utilajelor de deszăpezire este îngreunată de aglomerație.

„În prezent, utilajele de deszăpezire se deplasează cu mare dificultate din cauza aglomerației, ceea ce face imposibilă acționarea eficientă cu lamă și material antiderapant”, arată sursa citată.

Autoritățile fac apel către șoferi să elibereze carosabilul.

„Facem apel către conducătorii auto care au autovehiculele parcate pe partea carosabilă să le mute de urgență, pentru a permite deblocarea traficului și intervenția utilajelor de deszăpezire”.

În zona montană se înregistrează ninsori, iar DRDP Craiova subliniază necesitatea unei conduite responsabile în trafic.

„Condițiile meteo impun o colaborare responsabilă din partea tuturor participanților la trafic”, transmit reprezentanții instituției, care „recomandă prudență, răbdare și respectarea indicațiilor autorităților din teren, pentru siguranța tuturor și reluarea circulației în condiții normale, cât mai rapid”.