Profesorul universitar Cristian Socol: Sfârșitul lumii cu care ne-am obișnuit. Centre de putere și sfere de influență. Cum decurge competiția între puterile globale pentru un start bun în noul superciclu Kondratieff? Unde este România

În această analiză argumentez ”sfârșitul lumii” cu care ne-am obișnuit în ultimele decenii și faptul că ne aflăm în mijlocul perioadei de ciocnire între două supercicluri (40-60 de ani), perioadă ce cauzează ”cutremure” economice, militare și sociale. Regulile sunt respectate asimetric, toate puterile globale vor să obțină un loc în capul mesei, un pole position la startul în noul ciclu superlung și să își asigure sfere de influență cât mai bogate în resursele noului model de creștere bazat pe tehnologie înaltă (inclusiv minerale critice, energie ieftină, capital uman supradotat). Toate vor să-și revină rapid la nivelurile de dinainte de pandemie și se bazează inclusiv pe stimularea cererii din partea statelor mediu și slab dezvoltate. Toate vor în topul supremației militare și tehnologice, inclusive prin plata unor compensații pentru protecția militară asigurată.

Ce va ieși din această competiție și când se va finaliza ea? Incertitudine record, conflicte militare, economice valutare, tehnologice precum și multiplicarea punctelor de presiune la nivel global. Se va finaliza în jurul anului 2030.

1. Despre sfârșitul lumii unipolare și reapariția sferelor de influență. Lumea trăiește azi într-o aparentă dezordine. Liderii celor mai puternice țări din lume comunică deschis interesele economice sau / și geopolitice și posibilitatea de a acapara noi sfere de influență. Regulile sunt respectate asimetric, mai ales de către cei slabi. Războiul tehnologic, politicile comerciale protecționiste, goana după resurse (mai ales după minerale rare) pentru industriile de vârf, miza pe energie ieftină și fundamentarea economică a opțiunilor de asistență militară sunt câteva instrumente care schimbă paradigma cu care am fost învățați până acum.

Se simte precum o revoluție în gândirea strategică de politică externă și apărare, pe care România pare că nu o înțelege și atunci se complace în comoditatea iluziei ”protecției” oferite de una sau alta dintre puterile globale.

Am scris intenționat în prima propoziție ”în aparentă dezordine”. Nu este nimic nou. Puterea militară și tehnologică este folosită pentru a căpăta putere economică. Dominarea prin sfere de influență presupune ieșirea mai rapidă din criză pe baza efectelor de multiplicare ridicate (inclusive prin creșterea producției de armament).

Cine a citit și a înțeles teoriile lui George Friedman (Stratfor) din ”Următorul deceniu”, ”Următorii 100 de ani”, ”Furtuna de dinaintea liniștii” (toate publicate la Editura Litera) a avut un mare avantaj. A intuit că va exista anexarea Crimeii, invazia Ucrainei dar și goana după mineralele rare. A putut ”citi” semnalele competiției pentru întâietate globală între SUA și China, rolul Uniunii Europene dar și interesele țărilor BRICS în crearea de sfere de influență la nivel regional. A înțeles rolul țărilor din Inițiativa celor 3 Mări ca ”zid de apărare” pentru țările europene dezvoltate, din Vestul Europei. Și a putut să estimeze dinamica incertitudinii la nivel global la un nivel record, adică ceea ce trăim astăzi. Dividendele păcii și ale certitudinii se plătesc cu bani grei. Țări emergente, și așa îndatorate, contribuie fortuit sau voluntar la creșterea complexelor militaro-industriale și la o creștere economică susținută a puterilor globale, cu costuri macroeconomice și sociale enorme.

2. Despre ”cutremurele” economice, sociale și militare, cauzate de ciocnirea a două cicluri lungi. Folosind teoria superciclurilor economice și sociale (de tip Kondratieff, durata 40-60 de ani), putem conștientiza că lumea schimbă astăzi paradigma spre economia sustenabilă, bazată pe inovație, energie verde, inteligență artificială, robotică, bioproducție, calcul cuantic, biotehnologie și medicină personalizată (inclusiv prin analiza profilului genetic).

Dar nu avem prea multe motive să fim siderați de ceea ce se întâmplă azi. Suntem la ciocnirea dintre două cicluri lungi, de 50 de ani. Cel din 1970-2020 (bazat pe computere, internet, telecomunicații, începuturile biotehnologiei) și cel din 2020-2070, bazat pe pilonii amintiți mai sus.

Ciocnirile dintre supercicluri se manifestă prin schimbări mari la nivel economic, social și geopolitic, cu turbulențe economice și sociale profunde, mai ales în primii 10 ani de la începutul unui nou superciclu. De la crize financiare, revoluții tehnologice la transformări sociale și conflicte geopolitice. Așa s-a întâmplat în trecut, așa va fi și acum.

La fiecare început de ciclu lung, puterile globale încearcă să se poziționeze cât mai bine. SUA, China, UE, Rusia și în general țările BRICS se află în competiția pentru supremație economică, tehnologică și militară. Cine face mai rapid și mai eficient tranziția către modelele de creștere economică endogenă (bazate pe inovare, cercetare-dezvoltare, capital uman, tehnologie avansată etc), va reuși să se mențină pe frontiera tehnologică (ce cuprinde liderii globali dpdv economic, tehnologic) și va conduce lumea.

3. Dar cum stau astăzi puterile globale din punct de vedere economic și social?

SUA. În ciuda avertismentelor privind impactul negativ al politicilor economice (inclusiv tarifare), SUA rămâne o economie relativ robustă, cu un PIB real prognozat la circa +2,0% anual în 2026 (conform ultimei prognoze FMI). Creșterea americană este mai mare decât cea din zona euro (1,2–1,4% pentru 2025–2026), dar sub nivelurile pre-pandemie. Economia SUA a continuat să se extindă în 2025, susținută de consumul privat și investiții în tehnologie. Date recente arată o accelerare neobișnuită în trim III 2025: PIB-ul anualizat a crescut +4,3% (faţă de +2–3% în trimestrele precedente), în mare parte pe seama investiţiilor majore în inteligenţă artificială. Totuși, există și semne ale unei decelerări a economiei: dinamica angajărilor a scăzut brusc (au fost create numai 29.000 locuri noi pe lună în ultimele luni), iar şomajul a urcat la circa 4,6% în noiembrie 2025 (de la 4% în ianuarie), cel mai înalt nivel din ultimii 4 ani.

Inflaţia continuă să se menţină peste ţinta Fed. În octombrie 2025, inflaţia totală bazată pe IPC s-a situat în jurul valorii de 3,0% anual (faţă de 3,5% în prima jumătate a anului), iar în prognoza FMI inflaţia medie din 2025 este de 2,7%, cu o revenire sub 2% abia în 2027. Conjunctura monetară reflectă aceste tensiuni: deşi rata dobânzii cheie a fost redusă recent, banca centrală încă restrânge condiţiile de creditare pentru a controla presiunile inflaţioniste.

În perspectivă, redresarea moderată aşteptată în 2026 urmează să fie echilibrată de factori interni şi externi. Pe de o parte, SUA beneficiază de avantajul dolarului ca rezervă, de inerţia încă solidă a consumului intern şi de leadershipul tehnologic. Pe de altă parte, deficitele ridicate au generat un nivel record al datoriei publice, de 122% din PIB (ridicându-se spre 143% în 2030 conform proiecţiilor fiscale actuale ale FMI). SUA se confruntă cu un deficit de cont curent semnificativ. Creşterea inegalităţilor sociale şi a poverii fiscale asupra claselor de mijloc reprezintă riscuri sociale, iar politica internă volatilă (tarife, cheltuieli imprevizibile) adaugă incertitudine. Pe de altă parte, punctele tari includ o piaţă a muncii flexibilă şi un nivel ridicat al capitalului tehnologic, care ar putea susține noi valuri de productivitate.

China. Economia a încheiat 2025 pe o creștere apropiată de +5,0% anual, atingând astfel ţinta guvernamentală. Conform președintelui chinez, PIB-ul Chinei a ajuns la circa 140 trilioane de yuani (20 trilioane USD), iar ratele de creștere au fost susținute în principal de exporturi solide și investiții guvernamentale. Însă aceste cifre ascund evoluții divergente: consumul intern rămâne slab (+1,3% în retail la 11 luni 2025) iar investiţiile private continuă să scadă, reflectând criza prețurilor imobiliare (investițiile în sectorul rezidențial au scăzut cu circa 16% în 11 luni). Exporturile au revenit (+6% în noiembrie 2025), iar excedentul comercial cumulativ a depășit 1.000 miliarde USD în primele 11 luni, generând tensiuni geopolitice.

China se confruntă cu riscul deflaţiei: inflaţia pe baza indicelui prețurilor de consum (IPC) a fost de doar +0,7% (noiembrie 2025), în timp ce indicele prețurilor producției industriale a continuat să fie negativ (–2,2% YOY).

Pentru 2026, ultima prognoza FMI estimează 5% creștere reală, pe fondul diminuării efectelor bază defavorabile din anii anteriori. Totuşi, riscurile rămân semnificative. Economia este încă ținută în capcana bazată pe o cerere internă scăzută față de potențial. Problema structurală a excesului producției industriale și a șomajului urban (oficial 5–5.5%) îngreunează ajustarea internă.

Economia chineză se bazează pe o piaţă internă uriaşă și în continuă creștere (1,4 mld. locuitori), cu o clasă de mijloc consolidată și pe avantajele competitive în producție și export, precum și pe rețelele de infrastructură extinse și orientare strategică spre inovaţie tehnologică (investiţii masive în AI, semiconductori). China are un nivel sustenabil al datoriei externe, însă se confruntă cu dezechilibre structurale: dependenţă prea mare de exporturi și investiţii publice, slăbiciune a consumului intern, criză sistemică în imobiliare. Riscurile pe termen mediu și lung vor fi legate de excesul de capacitate productivă și deflație, îmbătrânirea demografică și tensiunile externe (război comercial cu SUA, protecţionism).

Zona Euro. A continuat să crească modest în 2025–2026, cu proiecţii de 1,2–1,4%, adică un ritm scăzut, sub potenţial, reflectând o recuperare lentă de la crizele precedente și creșterea limitată a productivității. În trimestrele recente, cererea internă a crescut puțin (+0,3% în trimestrul 3 din 2025), susţinută de creșterea salariilor reale și de stimulente fiscale sporadice (infrastructură și apărare, în special în Germania). Conform Băncii Centrale Europene, se aşteaptă ca investițiile private și consumul să revină treptat spre medii istorice, pe măsură ce incertitudinile scad şi dobânzile rămân relativ scăzute.

Inflația în zona euro a continuat să scadă: indicele armonizat al prețurilor la bunurile de consum (HICP) a coborât de la 2,4% (2024) la 2,1% în 2025 și se estimează 1,9–2,0% în 2026. Încetinirea inflației reflectă efecte de bază favorabile (energie mai ieftină) și o diminuare a presiunii costurilor, deşi inflaţia la servicii şi alimente va rămâne ceva mai ridicată. Șomajul în zona euro este redus: 6,3% în 2024, anticipat să scadă la 5,9% până la finele lui 2026, sub nivelurile observate înainte de pandemie. Totuși, regiunea se confruntă cu dezechilibre regionale – de exemplu, Germania ar putea înregistra al treilea an consecutiv de contracţie anuală a PIB (pe fondul erodării competitivității industriale), iar nivelul datoriilor publice rămâne ridicat (88–91% din PIB în 2024–2027).

Economia Zonei Euro rămâne integrată și bine diversificată, un exportator major de bunuri de capital și tehnologii (mașini, echipamente, produse chimice) către piața globală. Totuși, persistă rigiditățile structurale, care conduc la o creștere economică anemică – zona euro rămâne captivă unui nivel de echilibru cu o creștere scăzută şi investiţii reduse. Germania își pierde competitivitatea industrială. Pe termen mediu, dependența de resurse energetice externe şi vulnerabilitatea la şocuri rămân ridicate. Punctele tari se fundamentează pe mecanismele solide de stabilitate și piața unică care favorizează comerţul intra-european. Forță de muncă calificată și sistemul social relativ bine dezvoltat (protejează stabilitatea socială, deși crește povara cheltuielilor publice) pot favoriza o evoluție sustenabilă. Însă, datoria ridicată şi dezechilibrele fiscal-bugetare ridicate în unele ţări (Italia, Franța) pot dăuna revenirii la potențialul economic prepandemie.

Rusia. Economia Rusiei este deja o ”economie de război”, confruntată cu fenomenul stagflației. Creșterea economică decelerează puternic, inflația și dobânzile sunt ridicate, afectând serios potențialul sectorului civil. Fondul Monetar Internațional (FMI) arată că rata de creștere economică provine aproape integral din creșterea cheltuielilor militare și a infrastructurii asociate. Totuși, industria civilă stagnează sau chiar scade, în timp ce industria de apărare crește puternic. Peste o treime (37%) din bugetul federal merge către cheltuieli de apărare și securitate (între 7 și 10% din PIB anul trecut). FMI (World Economic Outlook, octombrie 2025) estimează că economia Rusiei ”a aterizat brusc” anul trecut, rata de creștere economică scăzând de la 4,3% în anul 2024 la 0,6% în 2025 și se va menține redusă (la 1%) în acest an.

FMI arată că anul trecut inflația a fost de circa 9% și se așteaptă la o reducere a acesteia la 5,2% în acest an. Este o inflație ridicată, care atrage o rată de refinanțare a dobânzii ridicată (dacă în prima parte a anului 2025 aceasta ajunsese la 17-21%, spre sfârșitul anului s-a relaxat gradual până la 16%). Pentru 2026, FMI estimează o rată de refinanțare a dobânzii în jurul nivelului de 13%, doar dacă procesul de dezinflație se va produce.

Deficitele bugetare situate între 1,5 și 2% din PIB nu pun presiune foarte mare pe o datorie redusă (18-20% din PIB). Stabilizarea finanțelor publice vine mai degrabă din creșterea taxelor și impozitelor pe gospodării și firme (creșterea impozitului pe venit, a impozitului pe profit la 25% și a TVA la 22%) decât din creșterea economică mai ridicată. Iar finanțarea se face din ce în ce mai greu, având în vedere sancțiunile manifestate în blocajul extern de finanțare, expunerea ridicată a sistemului bancar intern pe titluri de stat, menținerea la nivel redus al prețurilor la petrol și reducerea puternică a bufferelor (vezi înghețarea a 300 miliarde dolari active ale băncii centrale în străinătate și estimările privind reducerea rezervelor financiare din National Wealth Fund de la 135 miliarde dolari în ianuarie 2022 la 30-40 miliarde dolari în prezent).

Rata șomajului este mică (2-3%) dar ea ascunde mobilizarea militară masivă, emigrarea a peste 1 milion de tineri și un deficit puternic de personal calificat în industrie și servicii.

Economia Rusiei este astăzi una cu două viteze: una ridicată, dată de dinamica sectorului militar (fabricile de armament, muniție, logistică și reconstruirea infrastructurii militare), sector unde există comenzi, investiții și creșteri de salarii și alta scăzută, dată de sectorul civil, unul erodat de inflație, investiții amânate, dobânzi mari și acces greoi la finanțare și un deficit ridicat al forței de muncă. Creșterea inegalităților decurge din această dualitate sector militar-sector civil, existând o creștere a bunăstării în regiunile cu industrie militară dezvoltată și probleme în regiunile orientate către sectorul civil și export.

În ciuda acestor vulnerabilități, economia Rusiei va rezista în 2026. Creșterea economică este slabă, dar pozitivă, bufferele se reduc substanțial, dar nu se va intra în colaps. Sistemul politico-administrativ permite o anumită flexibilitate în mobilizarea resurselor către proiectele militare, iar reorientarea comercială către Asia creează un anumit grd de reziliență la sancțiuni. Economia Rusiei va funcționa în 2026 într-un regim de ”stagnare controlată”, cu un anumit risc de oboseală fiscală și socială.

4. Care sunt interesele comune ale puterilor globale?

Toate vor să obțină un loc în capul mesei, un pole position la startul în noul ciclu superlung (următorii 40-60 ani), Toate vor să își asigure sfere de influență cât mai bogate în resursele noului model de creștere bazat pe tehnologie înaltă (inclusiv minerale critice, energie ieftină, capital uman supradotat). Toate vor să-și revină rapid la nivelurile de dinainte de pandemie și se bazează inclusiv pe stimularea cererii din partea statelor mediu șislab dezvoltate. Toate vor să-și îmbunătățească balanța comercială, pentru a putea dicta în comerțul internațional. Toate vor în topul supremației militare și tehnologice. Toate vor să li se plătească compensații pentru protecția militară asigurată.

Ce va ieși din această competiție și când se va finaliza ea? Incertitudine, conflicte militare, economice valutare, tehnologice, incertitudine record și multiplicarea punctelor de presiune la nivel global. Se va finaliza în jurul anului 2030.

Unde este România?