Un oraș medieval, nu foarte vizitat de turiști, este principala recomandare pentru turism în 2026

Un oraș medieval superb, ignorat în trecut de numeroși turiști, a devenit peste noapte „loc obligatoriu” de vizitat în 2026, conform Express.
Guimarães, un oraș inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO, a fost selectat în top 20 destinații de călătorie în acest an. Experții consideră că în comparație cu celelalte locuri din top, orașul portughez este „subevaluat uimitor de mult”.
Situat la doar 65 kilometri de Porto, orașul cu circa 160.000 de locuitori, este considerat locul de naștere al Portugaliei în secolul al XII-lea și prima capitală. Norman Miller, care a inclus Guimarães în clasamentul BBC, a lăudat „nucleul său medieval frumos conservat, o rețea de piețe și străzi pietruite, presărate cu palate grandioase și restaurante terasate”.
În interiorul labirintului, turiștii pot descoperi restaurante remarcabile, inclusiv cu stele Michelin, dar și cafenele cu aspect tradițional și baruri cu bere artizanală. Prețurile sunt pentru toate buzunarele, dar în unele localuri există meniul zilei la aproximativ 5 euro care include supă, felul principal și o băutură.
În ceea ce privește obiectivele de vizitat, turiștii pot vizita Palatul Ducilor de Bragança, un exemplu splendid de arhitectură aristocratică din secolul al XVII-lea și sediul Casei de Bragança. Acesta deține statutul de Monument Național din 1910.
Un oraș medieval orientat către viitor
Experții mai spun că în ciuda istoriei sale bogate, că Guimarães este și un oraș orientat spre viitor. Asta deoarece este un oraș universitar, aproape jumătate din locuitorii săi având sub 30 de ani. Mai multe zone ale orașului au fost modernizate înainte de desemnarea sa drept Capitală Europeană a Culturii în 2012. În centrul cartierului istoric, există mai multe localuri de noapte.
Desemnat sit al Patrimoniului Mondial UNESCO în 2001 pentru centrul său istoric bine conservat, Guimarães a câștigat ulterior mai multe titluri prestigioase. Pe listă sunt Capitala Europeană a Culturii în 2012, Orașul European al Sportului în 2013 și cea mai sustenabilă municipalitate. Timp de trei ani consecutivi, administrația din Guimarães a fost numită cea mai inovatoare municipalitate din Portugalia. Nu în cele din urmă, orașul Guimarães a fost desemnat Capitala Verde a Europei.
Clima prietenoasă cu soare mult și temperaturi plăcute tot anul este însoțită de o calitate impecabilă a aerului. Datele Comisiei Europene arată că 97% dintre locuitori beneficiază de standarde de calitate a aerului „bune” sau „foarte bune”.
