Ministrul Agriculturii spune că nu a știut că România va vota acordul UE-Mercosur

Ministrul Agriculturii a fost întrebat vineri seara la Digi24 când a aflat că România va vota acordul. „Nu am aflat. Nu am știut de acest lucru”, a spus Florin Barbu.
El spune că în ultimele două săptămâni nu a fost contactat în acest sens ca ministru al Agriculturii.
Barbu crede că o decizie trebuia luată de toate cele patru partide aflate în coaliția de guvernare.
„De partea de Mercosur se ocupă Ministerul Economiei care are partea de comerț. MAE se ocupă de reprezentare de vot la nivelul Comisiei Europene. Și eu am solicitat, și înțelegeți foarte clar, vreau să văd acel memorandum care a fost aprobat în guvern de către primul ministru și apoi aprobat de președintele României. Eu vreau să văd acel document”, a mai spus ministrul Agriculturii.
Acord semnat după 25 de ani de negocieri
PSD a acuzat vineri Ministerul de Externe că a trădat interesele fermierilor români și condamnă decizia de a mandata reprezentantul României din COREPER să voteze în favoarea Acordului comercial UE-Mercosur, în absența unor clauze clare care să garanteze că fermierii români vor fi protejați de importurile din America Latină.
„România a votat în favoarea Acordului comercial dintre Uniunea Europeană și statele Mercosur, din care fac parte Argentina, Brazilia, Paraguay și Uruguay, după ce am negociat, alături de alte state europene, elemente suplimentare de protejare a producătorilor români și europeni, cu precădere în sectorul agricol”, arată el pe X.
Acordul comercial între Uniunea Europeană și blocul Mercosur a fost aprobat vineri de statele membre ale UE, după peste 25 de ani de negocieri.
