Concluzia DSP Sibiu: Sedativele folosite de o asistentă, complice la o crimă, nu au fost sustrase din spital

Concluzia DSP Sibiu: Sedativele folosite de o asistentă, complice la o crimă, nu au fost sustrase din spital

La finalul anului trecut, o femeie de 38 de ani și o asistentă medicală au fost reținute de procurori, fiind inculpate pentru omor cu premeditare. Anchetatorii susțin că fiica victimei, ajutată de asistentă și-a sedat și asfixiat mama pentru moștenirea acesteia.

Potrivit procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, asistenta i-ar fi procurat fiicei o cantitate de sedative pe care femeia le-ar fi strecurat în ceaiul consumat de mama sa. După ce victima a adormit, asistenta a venit la fața locului și ar fi injectat victimei alte sedative pentru a o ucide. În plus, cele două au axfisiat femeia cu o pernă pentru a se asigura de decesul acesteia.

„După deces autoarea a intrat în posesia bunurilor moștenirii, pe care le-a vândut și s-a relocat în Dubai”, se mai arată în informarea Parchetului.

Pe lângă ancheta procurorilor au fost făcute cercetări și la spitalul unde lucra asistenta, având în vedere că aceasta a folosit sedative ce ar fi putut fi sustrase din unitatea medicală.

Vineri au sosit și rezultatele controlului DSP Sibiu, concluzia inspectorilor fiind aceea că nu s-au constatat neconformități pe turele pe care a lucrat asistenta implicată în dosarul penal.

„În timpul controlului administrativ efectuat la Spitalul Orășenesc Cisnădie, inspectorii DSP (Control în Sănătate Publică) au verificat, modul de gestionare a substanțelor psihotrope și stupefiante, dar și existența și respectarea „Procedurii privind modalitatea de acces, depozitare, prescriere, eliberare, transport și administrare” a acestor substanțe.

Din verificările efectuate, nu au rezultat neconformități pe turele pe care a lucrat asistenta implicată într-un dosar penal”, se precizează într-un comunicat de presă al DSP Sibiu.

Nereguli fără legătură cu asistenta

Autoritățile sanitare de control admit că s-au constatat anumite nereguli cu privire la două doze de „Diazepam”, dar fără legătură cu cazul de crimă anchetat de procurori.

„Per ansamblu, în timpul verificărilor activității unității medicale, au fost constatate două neconformități, în anul 2024, în legătură cu 2 doze de ”Diazepam”, prescrise de medicul specialist, pentru a fi administrate pacienților, și care nu sunt consemnate în foaia de observație a pacienților în cauză. Menționăm faptul că este vorba despre doi pacienți diferiți.

În notele explicative date de către personalul medical, aceștia susțin faptul că este vorba despre o eroare administrativă, medicamentele fiind administrate pacienților însă fără a se consemna acest aspect și în fișele de observație ale beneficiarilor”, se mai arată în comunicat.

Concluziile controlului efectuat de către inspectorii Direcției de Sănătate Publică Sibiu au fost transmise și Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.