Un mire și o mireasă din Pakistan au murit într-o explozie, la câteva ore după nuntă

Explozia s-a întâmplat duminică, în Islamabad, capitala Pakistanului. Pe lângă cei morți, alte șase persoane au fost rănite. În urma exploziei, o parte din casă s-a prăbușit, potrivit informațiilor poliției pakistaneze, citate de Sky News.
De asemenea, câteva case din împrejurimi au fost afectate. Sahibzada Yousaf, un reprezentant al guvernului a precizat că autoritățile au fost anunțate duminică dimineața.
Shehbaz Sharif, premierul Pakistanului a transmis condoleanțe familiilor victimelor, potrivit unui comunicat oficial.
Multe gospodării din Pakistan depind de buteliile cu gaz petrolier lichefiat din cauza presiunii scăzute a gazului natural. În trecut au mai avut loc accidente mortale cauzate de scurgeri de gaz.
Bride and groom among 8 killed in gas cylinder blast at wedding in Pakistan’s capital https://t.co/I6vYjOkRn7 pic.twitter.com/i9NiEppcBn
— New York Post (@nypost) January 11, 2026
