Caz de viol asupra unei minore, anchetat la Vulcan

Caz de viol asupra unei minore, anchetat la Vulcan

Polițiștii Biroului Investigații Criminale Vulcan au reținut marți un tânăr de 20 de ani, din municipiul Vulcan. Potrivit autorităților, „măsura reținerii a fost dispusă în urma activităților desfășurate și a probatoriului administrat în cauză”.

Suspectul este cercetat pentru viol asupra unei minore și urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani, pentru stabilirea unei măsuri preventive.

Detalii din ancheta poliției

Anchetatorii au precizat că „fapta a fost comisă în seara zilei de 24 decembrie 2024 și reclamată în data de 9 ianuarie 2026”. Victima este o minoră de 14 ani, iar incidentul a avut loc într-o locuință din orașul Vulcan.

Poliția Vulcan a făcut cunoscute și împrejurările în care a avut loc fapta. Fata „ar fi participat la o petrecere unde au fost consumate băuturi alcoolice, alături de alți tineri. Minora a mers la petrecere fără voia părinților”. Cercetările continuă, pentru clarificarea tuturor împrejurărilor în care s-a produs fapta.

Riscurile legate de alcool și anturaj

Polițiștii le recomandă minorilor să participe la petreceri doar în locuri cunoscute și sigure, preferabil însoțiți de prieteni de încredere, și să evite consumul de alcool sau alte substanțe care le pot afecta capacitatea de a lua decizii și de a se apăra.

De asemenea, aceștia sunt sfătuiți să nu accepte băuturi, mâncare sau alte obiecte de la persoane necunoscute și să nu piardă din vedere paharul din care consumă.

Măsuri de siguranță în caz de pericol

Autoritățile atrag atenția că este important ca tinerii să știe dinainte cum ajung și cum se întorc de la petrecere și să nu se separe de grup. Minorii sunt îndemnați să nu plece singuri sau cu persoane necunoscute și să anunțe imediat un adult de încredere ori să sune la 112 dacă se simt amenințați, hărțuiți sau în pericol.

Totodată, polițiștii recomandă ca telefonul mobil să fie încărcat și să fie activate opțiunile de localizare, subliniind că este important ca tinerii să aibă încredere în instinct și să părăsească imediat un loc dacă o situație li se pare periculoasă.