Reuters: Trump afirmă că Zelenski, nu Putin, blochează acordul de pace în Ucraina

Donald Trump a susținut, într-un interviu exclusiv pentru Reuters în Biroul Oval, că Putin este gata să pună capăt războiului, în timp ce Zelenski ar fi mai reticent.
„Cred că este gata să încheie un acord”, a spus Trump, referindu-se la Putin. „Cred că Ucraina este mai puțin pregătită să încheie un acord”, a continuat acesta.
Trump a fost întrebat de ce negocierile conduse de SUA nu au rezolvat încă cel mai mare conflict terestru din Europa de după al Doilea Război Mondial. Trump a oferit și un răspuns scurt „Zelenski”.
Afirmațiile lui Trump readuce în atenție o frustrare reînnoită a acestuia față de liderul ucrainean. Cei doi au o relație diplomatică instabilă, care a fost marcată de mai multe perspective contradictorii.
În plus, în anumite momente, liderul de la Casa Albă a fost mai dispus să accepte asigurările date de Putin decât liderii unor aliați ai SUA, frustrând Kievul, capitalele europene, inclusiv pe unii republicani.
Într-un alt interviu, acordat publicației POLITICO în decembrie 2025, Trump nu s-a ferit să ceară Ucrainei să organizeze alegeri prezidențiale, deși Constituția țării nu permite organizarea vreunui tip de scrutin în timpul legii marțiale.
„Cred că este un moment important pentru a organiza alegeri. Ei folosesc războiul pentru a nu organiza alegeri, dar cred că poporul ucrainean ar trebui să aibă această alegere. Și poate că Zelenski ar câștiga. Nu știu cine ar câștiga. Dar nu au mai organizat alegeri de mult timp. Vorbesc despre democrație, dar se ajunge la un punct în care nu mai este democrație”, a spus Trump la momentul respectiv.
Negocierile conduse de SUA
În ultima perioadă, negocierile conduse de SUA s-au concentrat pe garanții de securitate pentru Ucraina postbelică, pentru a se asigura că Rusia nu o va invada din nou. Totuși, s-au făcut presiuni asupra Ucrainei ca să renunțe la regiunea Donbas, ca parte a oricărui acord cu Rusia.
Pe de altă parte, Zelenski a exclus public orice concesii teritoriale către Moscova, spunând că Ucraina nu are dreptul, conform constituției țării, să cedeze niciun teritoriu.
