Efectele crizei din Iran. Britanicilor li se recomandă să evite călătoriile în 16 țări din Asia, Africa și Europa

Britanicilor li se cere să-și ia „precauții” dacă vor să călătorească în anumite țări, inclusiv în unele populare destinații de vacanță, potrivit Express. Ministerul de Externe din Marea Britanie a emis o alertă de călătorie pentru 16 țări. Avertizarea a fost emisă din cauza tensiunilor tot mai mari din Iran și din regiune.
Alerta include destinații de vacanță populare, cum ar fi Turcia, Dubai, Cipru și Egipt. Ministerul de Externe a avertizat că o escaladare suplimentară în zonă ar putea duce la perturbări ale călătoriilor.
„Există un risc crescut de tensiuni regionale. Escaladarea ar putea duce la perturbări ale călătoriilor și la alte situații neprevăzute. Cetățenii britanici ar trebui să ia măsuri de precauție”, au transmis autoritățile.
Lista completă a țărilor cuprinde Turcia, Emiratele Arabe Unite, Yemen, Siria, Arabia Saudită, Qatar, Oman, Libia, Liban, Kuweit, Iordania, Irak, Egipt, Cipru, Bahrain și Iran.
Autoritățile din Iran au închis spațiul aerian al țării pentru zborurile comerciale timp de câteva ore joi dimineață. Restricția a expirat și zborurile interne s-au reluat pe parcursul zilei. Totuși, măsura a afectat mai multe zboruri internaționale.
„Mai multe companii aeriene au redus sau suspendat deja serviciile, iar majoritatea transportatorilor evită spațiul aerian iranian”, a explicat SafeAirspace.
Proteste violente în Iran
Cel puțin 2.400 de protestatari au fost uciși în Iran în timpul celor două săptămâni de proteste naționale. Alte mii de persoane au fost arestate în timpul protestelor care amenință regimul islamic.
Protestele au început când comercianții au ieșit în stradă la Teheran exprimându-și furia față de devalorizarea monedei naționale. Protestele au prins avânt după ce în stradă au ieșit și studenții. Tulburările s-au răspândit în întreaga țară, protestatarii solicitând inclusiv înlăturarea liderului suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei.
Autoritățile au folosit forța împotriva protestatarilor. Președintele SUA, Donald Trump, a amenințat cu o intervenție militară dacă represiunea asupra protestatarilor nu este oprită.
