Victoria Mboko o învinge pe Kimberley Birrell și se califică în finala turneului WTA de la Adelaide

Victoria Mboko o învinge pe Kimberley Birrell și se califică în finala turneului WTA de la Adelaide

Victoria Mboko, sportivă în vârstă de 19 ani, din Toronto, a învins-o categoric pe australianca Kimberley Birrell, scor 6-2, 6-1, în semifinalele turneului.

Birrell (locul 107 WTA) trecuse în sferturi de cea mai bine clasată româncă din circuitul WTA, Jaqueline Cristian (locul 37 WTA).

Mboko a impresionat la serviciu, reușind opt ași și comițând doar trei duble greșeli.

De asemenea, a fructificat cinci dintre cele șapte mingi de break avute și a câștigat 80% dintre punctele jucate cu primul serviciu.

În plus, a realizat 22 de lovituri câștigătoare.

De cealaltă parte, Birrell nu a reușit niciun as și nu a avut nicio minge de break pe parcursul meciului.

În finală, Victoria Mboko o va întâlni pe câștigătoarea duelului dintre rusoaicele Mirra Andreeva (locul 8 WTA) și Diana Shnaider (locul 23 WTA), partidă programată vineri, de la ora 6:30.