Canada și China vor realiza progrese „istorice” prin noul parteneriat, spune premierul Carney

„Împreună putem valorifica ce a fost mai bun în relația noastră de până acum și putem construi una nouă. Vom oferi stabilitate, securitate și prosperitate pentru oamenii de pe ambele maluri”, a spus Carney în deschiderea întâlnirii cu președintele chinez Xi Jinping, în Sala Mare a Poporului din Beijing, potrivit BBC.
Xi Jinping a salutat evoluția pozitivă a relațiilor bilaterale, menționând „o întoarcere a relațiilor” de la întâlnirea de la summitul APEC de anul trecut și subliniind că dezvoltarea sănătoasă și stabilă a relațiilor China-Canada contribuie la pacea și prosperitatea mondială.
Mark Carney, primul oficial din Canada care se află în vizită oficială în China după 2017, a mai spus că ambele părți trebuie să se concentreze pe sectoarele în care se pot realiza câștiguri imediate și durabile: agricultură, energie și finanțe.
Evenimentul a continuat cu un prânz de lucru găzduit de Xi Jinping, la care au participat delegațiile celor două țări.
Această întâlnire marchează reluarea dialogului diplomatic după mai mulți ani de tensiuni și este văzută de ambele părți drept un „punct de plecare” pentru o nouă etapă în relațiile bilaterale.
Premierul canadian a avut misiunea de a consolida relația cu al doilea partener comercial al Canadei după Statele Unite, continuând luni de eforturi diplomatice menite să depășească tensiunile și conflictele anterioare.
