Ce este Project Pan, provocarea de pe rețelele de socializare de a ajunge „până la fundul recipientului”

Tot ce trebuie să faci este să derulezi puțin pe TikTok sau Instagram ca să dai peste un tutorial de machiaj sau un video despre cele mai bune, cele mai slabe sau cele mai ieftine produse de frumusețe pe care le poți cumpăra.
În acest context, în care rețelele sociale generează un flux de stimuli în care noutatea îl înlocuiește pe cel vechi cu o viteză care abia lasă timp să folosești ceea ce ai deja, provocarea Project Pan, apărută în comunitățile digitale de beauty, apare ca un gest de a ajunge „până la fundul recipientului”, scrie El Pais.
Conform psihologului María Bernardo, această tendință care se intensifică la începutul fiecărui an „își propune să lupte împotriva consumismului excesiv”, nu doar în privința cantității, ci și a „vitezei cu care trecem de la un produs la altul”.
Problema, spune ea, este că plăcerea nu mai vine din a folosi, a te bucura sau a integra un obiect în viața de zi cu zi, ci s-a mutat înspre procesul de a obține produsul, de a îl arăta și apoi de a trece rapid la următorul. „Nu ne bucurăm de faptul că îl avem, important este că l-am obținut”, spune ea.
Termenul face referire la „fundul” unui produs
Termenul „pan” din Project Pan face referire la „fundul” unui produs, iar trendul a circulat online de ani buni, dar a continuat să câștige adepți la începutul fiecărui an. În rețelele sociale, utilizatori din diferite colțuri ale lumii își împărtășesc progresul prin postări lunare, videoclipuri de actualizare și fotografii „înainte și după”. Aceste conținuturi sunt adesea însoțite de reflecții despre economisire, sustenabilitate și obiceiuri de consum.
Pentru unele creatoare de conținut, tendința este o formă de a rezista presiunii constante a noutăților și lansărilor din industria cosmetică. Așa este cazul Sarahi de los Santos, o influenceră mexicană de 28 de ani, care spune că cumpărăturile ei nu erau doar o alegere personală, ci și o „obligație” profesională generată de faptul că producătorii de conținut sunt adesea așteptați să testeze și să prezinte multe produse. Ea povestește cum a ajuns să acumuleze baze de machiaj, farduri, balsamuri și rujuri, iar la un moment dat a realizat că nu va termina niciodată ceea ce avea.
Această tendință funcționează și ca un exercițiu de învățare: „Exersăm răbdarea, care ne lipsește mult, și reprogramăm creierul să înțeleagă că nu putem avea recompense constante”, explică Bernardo.
O altă creatoare, Alba Romero, din Spania, spune că a acumulat ani de zile produse de machiaj, iar cheltuielile ei lunare s-ar fi ridicat uneori la sute de euro, sub influența constantă a recomandărilor din social media. Pentru ea, Project Pan a fost o cale de a se deconecta de la ciclul continuu al achizițiilor și de a reintegra produsele în rutina ei, în loc să le cumpere neîncetat.
Bernardo atrage atenția asupra impactului pe care îl au comunitățile virtuale asupra consumului, mai ales în rândul publicului tânăr. Algoritmii și fluxul necontenit de conținut promovează comparația constantă, iar senzația că „dacă nu urmezi trendul, rămâi în urmă” poate influența deciziile de cumpărare. În această dinamică, mesajele despre auto-îngrijire și autorealizare sunt adesea „mascate” într-un mod care poate fi confuz și chiar dăunător, deoarece pun accentul mai mult pe consum decât pe autenticitatea propriilor nevoi.
