Zelenski, nesigur dacă negocierile se apropie de un rezultat sau se îndeaptă în direcția opusă

Într-un interviu acordat publicației cehe, iROZHLAS, citate de Ukrainska Pravda, președintele ucrainean, Volodimir Zelenski a mărturisit că este greu de stabilit încotro se vor îndrepta negocierile.
„Etapa finală este cea mai dificilă și, în acest moment, nu știm dacă suntem foarte aproape de un rezultat sau, dimpotrivă, deloc. Este greu de spus.
Ne bazăm pe garanțiile de securitate oferite de Statele Unite, iar un document în acest sens a fost deja pregătit. Ne bazăm, de asemenea, pe garanțiile de securitate oferite de Europa. Și acolo aproape totul este pregătit, dar documentul nu a fost încă aprobat de parlamente sau de Congresul SUA.
Așa cum am spus și înainte, nu știm cu certitudine dacă aceasta este etapa finală și mai avem doar puțin de parcurs sau dacă vom continua să colaborăm cu multe țări pentru a obține garanții de securitate fiabile”, a declarat Zelenski pentru publicația cehă.
Zelenski a mai precizat că un pachet de măsuri pentru redresarea Ucrainei este important.
„Potențialii investitori trebuie să știe că Ucraina va avea garanții de securitate și că Războiul nu va reîncepe. Ei vor să vină și să investească, și cred că este o viziune realistă. Așadar, mai avem de lucru în această privință”, a declarat președintele ucrainean.
Acesta a mai precizat că există un plan în 20 de puncte pentru a pune capăt războiului.
„Există aceste probleme foarte dureroase pe care le-ați menționat, referitoare la integritatea teritorială. Vreau să subliniez că, în opinia mea, numai un șef de stat poate rezolva aceste probleme”, a spus Zelenski.
