Râdem, glumim, dar cu algoritm / Cum și-au uberizat românii joburile
De ceva vreme, în grădina zoologică a platformelor de socializare a fost adus un specimen nou: marketerul digital.
Marketerul digital face marketing digital.
El s-a specializat într-una dintre cel mai bine împachetate iluzii ale capitalismului târziu – vinde produse digitale și, pentru cei mai naivi dintre naivi, vinde ghiduri foarte bine împachetate care te învață, vezi Doamne, cum să faci bani rapid și ușor chiar și într-o economie în pragul colapsului, cum este a noastră.
Iluzia se vinde la ofertă
Marketerul digital are papagal și a învățat să profite de pe urma disperării care s-a instalat confortabil odată cu criza economică de la nivel global. Pozează în generos și spune că te-nvață și pe tine.
Cum? Simplu: face un webinar gratuit în care îți arată trei lulele (îți vinde, deci, iluzia că te-nvață, că e sută la sută învestit în tine), după care, la sfârșit, îți zice că depinde doar de tine să te duci mai departe. Cum?
Cumpărând un ghid digital sau acceptând să plătești un consultant care să te-nvețe.
Oferta poate să pornească și de la 3.000 de euro – „bani pe care îi recuperezi imediat”, îți zice consultantul, „pentru că te-nvață el pas, cu pas, metodă sută la sută fără riscuri”, cum să faci.
„Freelancerul” e termenul pretențios pentru „șomer”
Disperarea îi face pe mulți să accepte.
Platformele specializate în freelancing au explodat. Aici se caută specialiști în toate domeniile, plătiți „la bucată”: de la copywriteri, la content creators, la voice-over, moderatori de conținut în toate limbile pământului, call-center, ghost-writer (scriitori-fantomă) etc…
Toată lumea vrea freelanceri, să-i plătească la bucată. Investiție minimă, rezultate maxime.
Nu mai vorbim de joburi, vorbim de „colaborări” pe bază de freelance. „Freelancingul” este împachetat cu ambalajul strălucitor al „libertății”.
Freelancingul îneamnă să n-ai ore de program, îți alegi tu când să lucrezi, „din confortul casei tale”.
Freelancer poate fi oricine, nu doar cel care face marketing digital: cel care face Uber, Bolt sau alte feluri de ride-sharing, cel care livrează mâncare, din call-center, din IT, din presă, din publicitate, din artă, educație, specialistul SEO.
De ce funcționează?
Iluzia că ești liber funcționează doar până la prima lună în care nu ai avut nicio colaborare.
De ce funcționează? Pentru că, în miezul minciunii narative există un adevăr.
Instrumentele există, dar promisiunea e umflată, iar rezultatele sunt prezentate selectiv: ți se arată numai cazuri de succes, mai puține decât celelalte.
Marketingul digital vinde bine pentru că are o poveste amețitoare: ai public-țintă, ai creștere scalabilă, „oricine poate reuși” („dacă am reușit eu, și tu poți”), „algoritmul e prietenul tău”.
Toate acestea prind pentru simplul fapt că ele au un sâmbure de adevăr, însă restul e împachetare frumoasă.
Bine ai venit în epoca uberizării muncii!
Nu ai șef (ce bine de tine!), dar ai algoritm. Nu mai ai colegi, dar ai deadline-uri.
Ești copywriter sau jurnalist? Felicitări! Tarifezi pe bucată de articol!
Libertatea e reală, timpul e bun, doar până te îmbolnăvești în această lume în care contează datele, cifrele, traficul, vizualizările, comentariile, într-un cuvânt, „engagementul”.
Compania și-a mutat riscul în afara organigramei, ceea ce, pentru ea, e ideal: dacă ceva nu merge, e mai ușor să rezilieze o colaborare decât un contract de muncă.
Optimizări cu concedii neplătite
IT-ul, odinioară simbolul stabilității economice, a fost și el „optimizat”.
Programatorii cu venituri peste medie nu au totuși protecție reală.
Nu au concedii plătite, nu au siguranță pe termen lung, nu au nicio garanție în fața unei crize.
PFA-ul e unul dintre cele mai vulnerabile animale din grădina zoologică a platformelor sociale.
În presă și în alte domenii ce solicită creativitate, uberizarea este tot mai evidentă: plata la articol sau la oră.
În educație – plata la curs.
Chiar și editurile și-au uberizat ofertele de job: plata se face la bucată, adică la carte redactată sau tehnoredactată.
Un jurnalist care nu scrie nu mănâncă.
Un profesor care nu predă nu câștigă.
Un actor care nu are spectacol nu poate trăi. La propriu.
Nimeni nu are perspective, nimeni nu are protecție.
Cine câștigă?
Algoritmul este șeful, el dictează. Dacă râzi, algoritmul a fost bun cu tine astăzi. Dacă plângi, verifică algoritmul!
Capturat de precaritate, nu mai ai timp că cauți sau să construiești altceva.
Chiar și vocile care-ți vând iluzia sunt tot aici – sub cupola urâtă a precarității.
Dar cine câștigă, totuși: Platforma, compania, angajatorii de „flexibilitate”, clientul tău care plătește puțin, dar beneficiază mult.
Nu muncești? „E vina ta că nu vrei să muncești”. Nu ai bani? „A cui e vina”?
Nu ai siguranță? „De ce nu te-ai gândit”?
Statul încasează și el din munca ta. Teoretic, ești „ocupat”, deci ești facturat.
Munca nu mai e sigură, e tot mai fragilă. Suntem mințiți că suntem antreprenori, stăpâni pe timpul nostru, dar, de fapt, suntem captivii unui narativ frumos împachetat.
Uberizarea joburilor nu este progres, este externalizarea riscului.
Libertatea? O altă minciună.