Rogobete, despre evaluarea miniștrilor PSD: „Nu mi-este teamă să pierd funcția”

„În primul rând, funcția de ministru este una temporară. Și știm asta de la început. De când ne luăm mandatul știm că oricând, sau în diferite contexte, putem fi schimbați. Nu, nu mi-este teamă să pierd funcția de ministru. E o poziție temporară în care încercăm să facem cât mai multe pentru oameni”, a declarat Alexandru Rogobete la Antena 3 CNN.
Ministrul a adăugat i se pare „firesc” să aibă loc o evaluare periodică și a susținut că și celelalte partide ar trebui să își evalueze miniștrii.
„Eu evaluez spitalele pe criterii de performanță, periodic. Cred că și eu, la rândul meu, este firesc să fiu evaluat de cineva. Și dacă nu performez, sau dacă nu aduc rezultate suficient de bune, evident că pot accepta cu ușurință schimbarea din funcție”, a spus Rogobete.
Întrebat ce notă și-ar acorda pentru primele șase luni, Rogobete a afirmat că „90% din ce am spus că voi face s-a întâmplat”. „Nu aș vrea să-mi dau eu o notă”, a mai declarat ministrul.
