O nouă amenințare cosmică: Ce sunt găurile negre „fugare” care străbat galaxiile

O nouă amenințare cosmică: Ce sunt găurile negre „fugare” care străbat galaxiile

În anii ’60, matematicianul Roy Kerr a descris matematic găurile negre aflate în rotație, bazându-se pe teoria relativității generale, arată The Conversation.

Din aceste lucrări au rezultat două concluzii importante. Prima arată cum conform „teoremei fără păr” (No-hair theorem), o gaură neagră este caracterizată doar de masă, rotație și sarcină electrică. Iar a doua, indică faptul că până la 29% din masa unei găuri negre poate fi stocată sub formă de energie de rotație.

Mai târziu, fizicianul Roger Penrose a arătat că această energie poate fi extrasă. În cazul în care două găuri negre rotative se ciocnesc, energia eliberată sub formă de unde gravitaționale poate fi distribuită neuniform, împingând noua gaură neagră cu viteze de ordinul miilor de kilometri pe secundă.

Rolul undelor gravitaționale

Primele dovezi directe au apărut odată cu detectarea undelor gravitaționale, începând din 2015. Observatoarele au înregistrat „semnătura” sonoră a găurilor negre nou formate după fuziuni. Analiza acestor semnale a arătat că unele coliziuni implică rotații puternice și orientări aleatorii. Se crează condiții ideale pentru a crea „impulsuri” gravitaționale capabile să scoată o gaură neagră din centrul unei galaxii.

Găurile negre de dimensiuni mici sunt greu de detectat în mișcare. Însă cele supermasive, cu milioane sau miliarde de mase solare, își fac simțită prezența. În timp ce traversează o galaxie, acestea pot comprima gazul interstelar, declanșând formarea de stele de-a lungul unei linii aproape perfecte – similară cu urma lăsată de un avion.

În 2025, mai multe echipe au publicat imagini cu astfel de structuri. Una, obținută cu Telescopul Spațial James Webb, arată o dâră de stele întinsă pe circa 200.000 de ani-lumină. Ea este atribuită unei găuri negre de aproximativ 10 milioane de mase solare, deplasându-se cu aproape 1.000 km/s. Un alt caz prezintă o gaură neagră de circa 2 milioane de mase solare, cu o urmă de 25.000 de ani-lumină.

Ar putea ajunge aproape de noi?

Dacă există giganți fugari, este logic să presupunem că există și versiuni mai mici, greu de detectat cu instrumentele actuale. În teorie, un astfel de obiect ar putea traversa spațiul intergalactic și chiar sisteme stelare precum al nostru. Într-un scenariu extrem, gravitația sa ar putea perturba orbitele planetelor.

Specialiștii atrag însă atenția că probabilitatea este extrem de redusă – un risc ipotetic, fără motive reale de îngrijorare.

Descoperirea găurilor negre „fugare” completează imaginea complexă a cosmosului. Ele demonstrează că universul este mai activ și imprevizibil decât presupuneam. De fapt, chiar și cele mai masive obiecte pot fi accelerate la viteze uriașe, lăsând urme vizibile în structura galaxiilor.