Francezul care a scris un roman întreg fără litera „e”. Cine e și de ce fascinează încă?

„La Disparition” (Dispariția), roman apărut în 1969, l-a și făcut celebru pe autorul său, George Perec.

Are 300 de pagini, deci nu e chiar de glumă, iar Perec a făcut aici un exercițiu ce ar putea să pară o glumiță de intelectual: un roman fără vocala „e”, cea mai folosită vocală din franceză?

Da, și mai important decât această performanță tehnică este motivul pentru care Perec a ales să facă asta. „La Disparition” este o lipogramă – un text scris cu excluderea deliberată a unei litere.

„E”-ul lipsă – lipsa mamei

În cazul lui Perec, eliminarea „e”-ului e cu atât mai fascinantă, cu cât această vocală e de bază în limba franceză.

Romanul este o poveste detectivistivă ciudată, în care personajele dispar, sunt căutate, se pierd, fără ca vreodată să fie numită explicit cauza.

De-a lungul timpului, criticii literari au încercat să identifice semnificația eliminării acestei vocale și, la un moment dat, au izbândit: „e”-ul lipsă trimite la o lipsă și mai mare: mama scriitorului. Deportată la Auschwitz și ucisă acolo, în timpul Holocaustului, în timp ce tatăl său a fost ucis în front, în timpul Celui De-al Doilea Război Mondial.

Copilăria – lipsă și război

Iată, bunăoară, cum această lipsă capătă contur și sens, căci „e”-ul nu există, dar e peste tot, e durerea surdă, implacabilă, cu care nu ai altă soluție decât să faci pace.

Georges Perec s-a născut la Paris, în 1936, într-o familie de evrei polonezi.

Copilăria lui?

Pierdere, lipsă, război, tăcere – scheletul moral pe care-și va zidi scriitura.

Aceste experiențe revin obsesiv în scrisul lui Perec. Chiar și atunci când vorbește despre experiențe banale.

Limitarea nu sugrumă, ci potențează

Perec a fost membru al grupului Oulipo (Ouvroir de litérature potentielle – Atelier de literatură potențială) – o comunitate de scriitori și matematicieni interesați de constrângeri formale: texte scrise după reguli stricte, formule, scheme, jocuri.

Ideea centrală a grupului era că limitarea nu sugrumă creativitatea, ci o potențează.

Prin urmare, romanul lui Perec nu e doar un capriciu și nici o expunere vanitoasă de tehnică bună, ci filosofie literară.

Însă, desigur că a-l reduce pe Perec la statutul de „scriitor al romanului fără „e” ar fi mai mult decât nedrept.

Pasionat de inventare

Pasiunile lui pentru obiectele mici, aparent nesemnificative (apartamente, liste, obiceiuri, ritualuri, gesturi repetitive) documentează banalul ca o constantă a vieții (în „Les Choses” a scris despre obsesia pentru consum a unui cuplu tânăr, iar în „Je me Souviens” (Îmi amintesc) – a adunat sute de fragmente de memorie personală și colectivă și nu le-a dat formă, le-a lăsat așa, pur și simplu –  a fost un pasionat de inventare și tipologii).

Spectaculozitatea lui Perec constă tocmai în aceea că nu caută cu lumânarea. Într-o lume a algoritmilor, a regulilor de tot felul, a constrângerilor și a corectitudinii politice, sensul se poate construi tocmai astfel: din lipsă.

Lipsa dă structură, nu harababură

Căci așa cum romanul lui Perec capătă forță tocmai din lipsă, tot astfel și această lume își poate recolta forța tocmai din lipsă și constrângere.

Este o lecție pe care ne-o transmite Perec în felul lui și de la care am putea să pornim în propria noastră incursiune spre noi înșine.

Lipsa nu distruge, ci construiește. Prin asta, Perec rămâne la fel de surprinzător de actual.

Într-o lume a zgomotului, lipsa dă structură, nu harababură.

Perec avea doar 45 de ani când a murit, dar a lăsat în urmă o operă dificil de încadrat, dar ușor de recunoscut: texte ce par jocuri, jocuri ce ascund răni.

După Perec rămâne ideea: tăcerea spune mai mult decât cuvântul.