Hochei. România promovează a 2-a oară consecutiv la junioare U18. Antrenorul Varga: Sunt eroine!

Hochei. România promovează a 2-a oară consecutiv la junioare U18. Antrenorul Varga: Sunt eroine!

„Sunt adevărate eroine!”, a spus antrenorul principal Varga Andras, într-un comunicat remis luni de Federația Română de Hochei pe gheață.

„Am început campionatul după 39 de ore de călătorie și doar 4–5 ore de odihnă, asta s-a și văzut în jocul nostru. Din fericire, ne-am revenit repede și am reușit să demonstrăm că suntem o echipă bună! Le mulțumesc fetelor, au muncit din greu, nu au renunțat”, a completat tehnicianul.

După o înfrângere la limită în prima zi contra Mexicului (1-2), „tricolorele” au intrat rapid în formă și au câștigat toate celelalte partide. A fost 30-0 cu Africa de Sud, 5-1 cu Islanda, 5-0 cu Taiwan și 6-0 cu Belgia.

Astfel, România a promovat în eșalonul al treilea valoric mondial.

Portarul Nicoleta Sabalin a fost desemnat cea mai bună jucătoare pe acest post. Ea a încheiat cu un procentaj de 97,1% de reușită. Olivia Popescu și Boglarka Antal s-au remarcat în ofensivă, fiecare acumulând câte șapte puncte în turneu.

„Munca depusă în ultimii doi ani, la nivelul copiilor și juniorilor, începe să-și arate roadele și la fete. (…) E un bun prilej de a ne testa, totodată, nivelul în ceea ce privește pregătirea pentru Festivalul Olimpic al Tineretului European de anul viitor, ținând cont că trei dintre fete vor face parte din echipa care ne va reprezenta, la 3×3! De asemenea, îmbucurător este faptul că 16 din cele 20 componente ale lotului cu care am jucat la Cape Town vor fi în reprezentativa U18 și la anul, motiv să sperăm că vom obține rezultate bune în continuare și să încercăm să țintim chiar mai sus!”, a completat Nagy Attila, președintele Federației Române de Hochei pe Gheață.

Lotul naționalei feminine U18:

Portari: Sabalin Nicoleta (RT Bad Nauheim U17, Germania), Petre Sophia (ACS Ion Tiriac),

Fundași: Casu Emília (CSM Corona Brasov), El-Akhras Fatima (ACS Ion Tiriac), Győrffy Rania (ACS Fox Hockey), Márton Rebeka (Sport Club Miercurea Ciuc), Sabalin Daniela (RT Bad Nauheim U17, Germania), Nedelcu Iuliana (ACS Ion Tiriac);

Atacanți: Fehér Orsolya (ACS Fox Hockey), Kozma Rebeka (Sport Club Miercurea Ciuc), Mihai Bianca (Sportul Studentesc), Pethő Réka (CSM Odorheiu Secuiesc), Platica Iana (ACS Fox Hockey), Popescu Olivia (Nichols Girls U19, Statele Unite ale Americii), Romfeld Medeea (ACS Fox Hockey), Stanciu Bianca (ACS Ion Tiriac), Vasile Anna (CSS Miercurea Ciuc), Zlate Eva (CSS Triumf Bucuresti), Cîrstoaia Ioana (ACS Olimpia Ploiesti), Antal Boglárka (CSS Miercurea Ciuc).