Trump cere „naționalizarea” alegerilor din SUA

Trump cere „naționalizarea” alegerilor din SUA

În Statele Unite, alegerile sunt organizate de autoritățile fiecărui stat. Prin „naționalizarea” votului, Trump sugerează ca organizarea alegerilor să fie preluată la nivel federal, de guvernul de la Washington.

Declarațiile au fost făcute într-un podcast relansat luni, moderat de un fost oficial FBI devenit comentator politic apropiat liderului american. Donald Trump a reluat și acuzații privind o presupusă fraudă la alegerile din 2020, care nu au fost confirmate de instanțe sau de autoritățile electorale din SUA.

Trump a menționat, de asemenea, că republicanii ar trebui „să preia organizarea alegerilor în cel puțin 15 locuri”. Potrivit Politico, el a susținut că scrutinul nu este corect organizat. „Republicanii ar trebui să naționalizeze votul”, a adăugat liderul SUA.

Rezultatele alegerilor, confirmate oficial

Președintele SUA a spus din nou că a câștigat alegerile din 2020 „la scor”, susținând că ar fi existat voturi ilegale, însă nu a prezentat dovezi pentru aceste afirmații. El a făcut referire și la o descindere recentă a FBI într-un birou electoral din comitatul Fulton, statul Georgia, sugerând că „vor apărea lucruri interesante”.

În realitate, zeci de procese intentate după alegerile din 2020 nu au condus la descoperirea unor fraude electorale pe scară largă. În Georgia, atât un audit oficial, cât și o renumărare a voturilor cerută chiar de echipa lui Trump au confirmat victoria lui Joe Biden.

Presiuni pentru schimbarea regulilor electorale

În ultimele luni, Trump și-a intensificat atacurile la adresa rezultatelor alegerilor din 2020. În ianuarie, el a afirmat că mai multe persoane ar urma să fie cercetate penal pentru modul în care au fost organizate alegerile. În paralel, Departamentul Justiției a intentat procese împotriva a aproximativ douăzeci de state, solicitând acces la listele de alegători.

Trump a promis, în 2025, că va semna un ordin pentru a schimba regulile alegerilor, susținând că astfel va aduce „corectitudine” scrutinului din 2026. Până în prezent, un astfel de ordin nu a fost semnat, iar administrația de la Washington nu a explicat cum ar putea fi pusă în aplicare o asemenea măsură fără a încălca Constituția.

Un alt ordin executiv, semnat anul trecut și care viza modificarea regulilor de înregistrare a alegătorilor și a votului prin corespondență, a fost blocat în mare parte de instanțele federale.