Oana Gheorgiu anunță restructurări masive în companiile de stat: ultimele șanse pentru TAROM, CFR, Metrorex și altele

„Cel puțin trei dintre companii trebuie să fie într-un proces avansat de restructurare la 31 august, astfel încât să ne îndeplinim jalonul. Toate companiile de pe listă (lista este publică) vor intra în acest proces. Nu va fi niciuna lăsată în urmă”, a spus Oana Gheorgiu pentru Economedia.
Potrivit vicepremierului, proiectul pilot include 22 de companii de la Ministerul Transporturilor, Ministerul Energiei și Ministerul Economiei.
Exemple de companii în proces de restructurare
Oana Gheorgiu a oferit și ca exemple la Transporturi: CFR (mai multe companii din grup, unele aflate în faliment sau lichidare), TAROM și Metrorex. La Energie, Elcen și alte companii, iar la
minerit companii precum Remin și Minvest.
„Toate vor fi analizate. Cu toate se va parcurge acest proces de reașezare și restructurare. Fiecare companie va fi analizată în parte și, în funcție de rezultatele analizei, se va contura viitorul restructurării”, a explicat vicepremierul.
Întrebată despre zona cu cea mai mare risipă din companiile de stat, Oana Gheorgiu a precizat că analiza detaliată este în lucru la AMEPIP și nu a oferit date concrete, dar a menționat că în multe cazuri cele mai mari cheltuieli sunt cu salariile. Totuși, nu este vorba întotdeauna despre salarii exagerate, ci despre disproporția dintre personalul operațional și cel TESA, precum și insuficiența veniturilor în raport cu cheltuielile.
„În unele companii este nevoie de reașezare, de reechilibrare a personalului. Obiectivul reformei nu este concedierea oamenilor, ci eficientizarea activității și creșterea veniturilor. Analizăm totul din perspectiva îmbunătățirii felului în care se întâmplă lucrurile, nu a concedierilor”, a subliniat vicepremierul.
Oana Gheorghiu: „Vina este a managementului, nu a angajaților”
Despre managementul defectuos, Oana Gheorgiu a spus: „Dacă oamenii își primesc salariile degeaba, vina este a managementului, nu a angajaților. Este rolul consiliului de administrație să identifice aceste probleme. Calitatea membrilor consiliului și a directorului arată dacă o companie are șanse să funcționeze eficient sau nu. Cu un consiliu slab, nicio companie nu va performa. Datele statistice și practicile altor țări confirmă acest lucru.”
Vicepremierul a mai explicat că guvernanța în companiile de stat înseamnă ca fiecare să își facă rolul și să nu intervină peste atribuțiile altora. Consiliile de administrație nu sunt doar instrumente pentru plata unor oameni, ci pot face diferența între performanță și neperformanță.
„Învățăm acum împreună cu toată lumea că, pentru ca o companie de stat să funcționeze, calitatea guvernanței și a managementului este esențială. Aceasta este cheia succesului restructurării și a eficientizării activității”, a afirmat Oana Gheorgiu.
Gheorgiu a mai precizat că, din aproximativ cele aproximativ 1.300 de companii de stat, nu toate vor fi închise, chiar dacă unele sunt „găuri negre” sau în pierdere de ani de zile. Companiile vor fi închise oficial doar dacă se află în faliment, lichidare sau insolvență și nu mai au șanse de redresare.
Ea a dat ca exemplu CFR Marfă și alte firme din zona feroviară, care sunt de ani de zile pe lista companiilor de stat și necesită clarificări legate de patrimoniu sau active neutilizabile. Unele companii dețin obiecte sau echipamente care nu mai sunt utile, cum ar fi locomotive de epocă care ar trebui să fie în muzee, dar pe care nimeni nu le vrea din cauza costurilor de întreținere.
Vicepremierul a subliniat că pierderile financiare singure nu sunt criteriu de închidere; decizia se ia doar pentru companiile care nu mai pot fi salvate din punct de vedere economic sau juridic.
Ce se întâmplă cu Metrorex și TAROM
Despre TAROM, Gheorgiu a explicat că planul de restructurare aprobat de Comisia Europeană nu a fost implementat complet. Planul includea și înoirea flotei de aeronave și se încheie la sfârșitul acestui an. Analiza AMEPIP va stabili pașii următori, iar vicepremierul a subliniat că Tarom nu va fi lichidată.
„Cred că TAROM are nevoie de un partener care să ajute compania să facă performanță, posibil printr-un parteneriat public-privat sau cu un alt operator. Statul român a tot încercat diverse soluții, dar dacă nu schimbăm nimic, compania riscă să dispară. Ne dorim ca TAROM să reziste”, a spus Gheorgiu.
În ceea ce privește Metrorex, compania este strategică și va rămâne subvenționată, fiind normal pentru serviciile publice de metrou să nu fie autosustenabile. Totuși, autoritățile vor analiza proporția subvenției în totalul cheltuielilor și vor căuta metode de creștere a veniturilor proprii, inclusiv prin investiții în infrastructură și digitalizare. Gheorgiu a subliniat că reforma trebuie să aducă eficiență și condiții mai bune de muncă pentru angajați, fără a afecta serviciul public.
