Influența gravitațională a planetei Marte determină tiparele climatice pe termen lung ale Pământului

Marte are aproximativ o zecime din masa Pământului și este aproximativ jumătate din dimensiunea acestuia, scrie news9live.

În ciuda faptului că este o planetă mică, Marte exercită o atracție gravitațională subtilă care modifică orbita Pământului și determină schimbări climatice pe termen lung, inclusiv ere glaciare.

Erele glaciare

Simulările Sistemului Solar au dezvăluit modul în care Marte influențează ciclurile Milankovitch, care sunt variații subtile ale formei orbitei Pământului, înclinării sale și preciziei, toate controlând distribuția luminii solare pe parcursul a zeci de mii până la milioane de ani.

Aceste cicluri sunt responsabile pentru cele cinci ere glaciare majore din istoria Pământului, cea actuală persistând de 2,6 milioane de ani.

Un ciclu de 430.000 de ani, determinat de Venus și Jupiter, are loc fără influența lui Marte, schimbând treptat traiectoria Pământului de la circulară la alungită și invers, afectând cantitatea de energie solară primită de Pământ, precum și dinamica calotelor glaciare.

Marte influențează un ciclu de 100.000 de ani, precum și un „ciclu mare” de 2,3 milioane de ani. Acestea guvernează excentricitatea orbitală, momentul apropierii maxime de Soare și înclinarea axială a Pământului, toate având un impact asupra modelelor glaciare.

Creșterea masei lui Marte în simulări scurtează aceste cicluri și amplifică efectele lor din cauza cuplajului gravitațional.

Influența lui Marte depășește așteptările bazate pe dimensiunea sa

Distanța mai mare față de Soare permite lui Marte să domine gravitația solară, mai mult decât alte planete.

Simulările indică faptul că un Marte mai masiv ar încetini schimbările în înclinarea Pământului, oferind un efect de stabilizare.

Aceste descoperiri se aplică și exoplanetelor, sugerând că lumile exterioare mici pot influența zonele locuibile prin modularea climatului planetelor interioare.

Fără Marte, Pământul ar fi suferit o glaciațiune modificată, care ar fi redus pădurile, extins pășunile și stimulat adaptări evolutive precum bipedismul și utilizarea uneltelor.

Înregistrările geologice, de la sedimentele oceanice la straturile stratigrafice, confirmă aceste amprente orbitale. Istoria geologică a Pământului în sine este o sondă în dinamica Sistemului Solar.