Vizibilitate redusă din cauza ceții și risc de polei pe drumuri din vestul, sudul și estul țării

Vizibilitate redusă din cauza ceții și risc de polei pe drumuri din vestul, sudul și estul țării

Potrivit Infotrafic, la această oră nu sunt semnalate drumuri naționale sau autostrăzi cu circulația oprită ca urmare a unor evenimente rutiere sau a condițiilor meteo nefavorabile.

Vizibilitatea în trafic este scăzută din cauza ceții sub 200 de metri, pe alocuri chiar sub 50 de metri, pe mai multe drumuri din județele aflate în vestul, sudul și estul țării. În funcție de condițiile locale, este favorizată formarea poleiului.

Este semnalată ceață, cu reducerea vizibilității sub 300 de metri, pe tronsonul kilometric 10-160 al autostrăzii A2 București-Constanța, precum și între kilometrii 52-193 ai autostrăzii A7 Ploiești-Adjud, unde vizibilitatea scade pe alocuri sub 200 de metri.

Pe celelalte artere rutiere principale, respectiv autostrăzile A0 Centura București, A1 București – Pitești, A3 București – Ploiești, DN 1 Ploiești – Brașov și DN7 Pitești-Sibiu, circulația se desfășoară pe un carosabil preponderent umed, iar vizibilitatea este bună.

Centrul Infotrafic reamintește că, începând cu data de 4 februarie, a fost instituită măsura de închidere a circulației rutiere pe DN7C (Transfăgărășan), pe tronsonul kilometric 61+500 metri – 61+750 metri, în zona localității Arefu, județul Argeș, până la data de 20 martie 2026.

Totodată, pe DN7C, pe sectorul kilometric 104 – 130+800 metri (între Piscu Negru și Bâlea Cascada), circulația rutieră rămâne închisă pe timp de iarnă,redeschiderea fiind programată, de regulă, la începutul sezonului cald.

Pentru reducerea riscului rutier, conducătorii auto sunt sfătuiți să circule cu o viteză adaptată condițiilor de trafic și de drum, să își asigure o bună vizibilitate din autovehicul prin îndepărtarea zăpezii sau a gheții de pe geamuri, să mărească distanța de siguranță între autovehicule, să evite depășirile riscante și să nu oprească pe benzile de rulare sau pe banda de urgență a autostrăzilor.