Oana Gheorghiu s-a întâlnit cu ambasadorii Germaniei și Regatului Unit pe tema reformei și digitalizării
„În ultima perioadă am avut o serie de întâlniri importante cu oameni şi organizații despre care nu am reuşit să vorbesc în timp real, dar care sunt toate relevante pentru consolidarea şi implementarea proceselor de reformă şi digitalizare”, notează Oana Gheorghiu, marți, pe Facebook.
Parteneriatul cu Germania și Regatul Unit
Vicepremierul a primit la Guvern pe ambasadorul Germaniei în România, Angela Ganninger, alături de Markus Teglas, adjunctul șefului misiunii diplomatice, și Sandrina Kobinger, șefa Departamentului pentru Afaceri Economice.
„Germania este țara care a reușit să conecteze digital serviciile publice și să introducă standarde clare de guvernanță în companiile de stat, un model unic în Europa, din care putem învăța și pe care îl putem adapta la nevoile României”, se arată în mesajul publicat.
În plus, Oana Gheorghiu s-a întâlnit și cu ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Giles Portman, însoțit de viceambasadorul Rebecca Shah, punctând: „Marea Britanie este, de asemenea, un reper internațional de modernizare a serviciilor publice: este țara care a pus digitalizarea și inovația în centrul reformei administrative. (…) Este un model unic de administrare digitală și transparentă, care combină tehnologia cu guvernanța eficientă și responsabilă, oferind lecții valoroase pentru România”.
Vicepremierul a subliniat că întâlnirile cu partenerii internaționali sunt esențiale pentru consolidarea reformei și digitalizării în România, întrucât oferă acces la exemple de bune practici, dar și la lecțiile învățate în urma unor procese complexe de implementare.
Întâlnirile cu mediul privat
Pe lângă dialogul cu partenerii internaționali, Gheorghiu a anunțat și întâlniri cu reprezentanți ai mediului privat. „Am vorbit cu echipa locală Google, lider global în tehnologie și soluții digitale. (…) De asemenea, în cadrul întâlnirii cu Edge Institute, o organizație internațională specializată în transformare digitală și politici publice, am discutat mai multe aspecte ale digitalizării administrației, cu un accent special pe Portofelul European de Identitate Digitală”.
„Ca în orice proces riguros, derulat cu responsabilitate, componenta de research cred că este esențială, România nu mai poate lua decizii improvizate, iar orice element de schimbare structurală trebuie planificat, testat și implementat cu rigoare pentru a produce rezultate reale. Este un proces de durată, care cere consecvență și minuțiozitate şi în care fiecare contribuție contează”, se arată în încheierea mesajului.

