Protest la TNB față de proiectul pilot al Ministerului Culturii privind evidența timpului de muncă
UPDATE Monica Davidescu: Munca artistică nu poate fi „contorizată”
Actrița Monica Davidescu a declarat, marți, la protestul de la TNB, că actorii și lucrătorii de scenă cer Ministerului Culturii retragerea proiectului-pilot.
Davidescu a susținut că raportările zilnice cerute sunt imposibil de pus în practică la scara unei instituții precum TNB, invocând volumul de formulare care ar trebui completate, verificate și aprobate: „Toți facem aceste liste, 500 de oameni, 500 de declarații în fiecare zi”.
Actrița a adăugat că munca artistică nu poate fi „contorizată” în acest fel, pentru că pregătirea unui rol presupune documentare și „treabă de teren”, iar procesul creativ înseamnă muncă continuă, nu doar orele petrecute pe scenă.
Știrea inițială: Protestul a început la ora 14:30.
Potrivit comunicatului actorilor TNB, programul pilot le-a fost adus la cunoştinţă prin Circulara nr. 766/03.02.2026 – Instrucţiuni privind organizarea unitară şi evidenţa timpului de muncă pentru personalul de execuţie din instituţiile publice de spectacol sau concert.
Atât actorii, cât şi ceilalţi angajaţi din departamentele tehnic şi producţie ale TNB protestează faţă de faptul că această Circulară transformă munca de creaţie, nenormată în domeniul artistic, în muncă de birou şi conţine anexe prin care sunt obligaţi să raporteze zilnic, în scris, activitatea amănunţită desfăşurată în timpul orelor de lucru.
„Considerăm că acest proiect ucide creativitatea în cultură şi îi transformă pe artişti în «scriitori de rapoarte zilnice», iar pe directorul artistic sau pe manager – în «raportorul» nostru, al tuturor. Munca artistului nu poate fi normată în 8 ore pe zi, munca lui nu este doar pe scenă, este şi cu sine – începând în zori şi terminându-se noaptea -, timp de 10 luni pe an, 6 zile pe săptămână, iar o oră în scenă presupune un consum emoțional greu de cuantificat. Din aceste motive, marţi, 10 februarie a.c., la ora 14.30, vom protesta paşnic în faţa teatrului nostru, pentru ca acest program pilot să nu fie aplicat. Sunt invitaţi şi colegi de la alte teatre să susţină neaplicarea acestui program”, au transmis actorii TNB.

