Cod galben de ceață în mai multe județe din țară. Vizibilitate redusă și risc de ghețuș

Potrivit ANM, joi, până la ora 10:00, județele Olt, Dolj, Mehedinți, Bacău, Vrancea și Tulcea se vor confrunta cu ceață densă, care va determina scăderea vizibilității local sub 200 de metri și izolat sub 50 de metri, condiții care vor facilita formarea ghețușului.
Din județul Olt vor fi afectate localități printre care: Slatina, Balș, Scornicești, Piatra-Olt, Potcoava, Osica de Sus, Mărunței, Curtișoara. În județul Dolj vor fi afectate localități precum: Craiova, Filiași, Segarcea, Podari, Leu, Plenița, Argetoaia, Brădești sau Melinești. În plus, localitățile Strehaia, Bălăcița, Tâmna, Oprișor, Butoiești, Bâcleș, Vlădaia, Pădina, Dumbrava, Voloiac, Breznița-Motru, Greci, Stângăceaua din Mehedinți se vor afla sub incidența avertizării.
În Moldova, județele afectate de ceață sunt Bacău și Vrancea. Din Bacău vor fi afectate mai multe localități printre care: Bacău, Onești, Târgu Ocna, Sascut, Răcăciuni, Helegiu, Mărgineni, Cleja, Mănăstirea Cașin, Berești-Tazlău, Faraoani, Luizi-Călugăra, Berzunți, Căiuți, Livezi, Târgu Trotuș, iar din Vrancea vor fi vizate localitățile: Focșani, Adjud, Mărășești, Panciu, Odobești, Vidra, Păunești, Homocea, Vânători, Țifești, Bolotești, Ruginești, Garoafa, Jariștea, Movilița, Străoane, Pufești, Milcovul, Răcoasa, Vârteșcoiu, Fitionești, Golești, Câmpineanca, Corbița.
În Dobrogea, avertizarea pentru Tulcea vizează întreg teritoriul județului.
