Activele Lukoil din România, inclusiv rafinăria și cele 300 de benzinării, au intrat sub supraveghere extinsă. Guvernul a desemnat și un oficial care să urmărească banii gigantului rus
Hotărârea de Guvern nr. 69/2026, publicată în Monitorul Oficial nr 120 din 12 februarie, include cadrul contextul care determină pentru aplicarea măsurii, operatorii care funcționează sub umbrele Lukoil – printre care rafinăria și rețeaua de aproximativ 300 de benzinării – și persoana desemnată pentru a prelua rolul de supraveghetor.
Proiectul de HG privind instituirea supravegherii extinse asupra unor entități din domeniul energetic, desemnarea unui supraveghetor și a altor măsuri necesare pentru derularea eficientă a supravegherii extinse, a fost în analiza Guvernului încă din decembrie, în primă lectură, dar nu a fost publicat pe platforma Secretariatului General al Guvernului pentru detalii, și venea atunci la o săptămână după ce Executivul a extins, pe 2 decembrie, printr-o ordonanță de urgență cadrul de aplicare a sancțiunilor internaționale după ce anunțate de Statele Unite ale Americii în cazul gigantului petrolier rus Lukoil.
Actul normativ actual a fost adoptat având în vedere apropierea ultimului termen-limită i al SUA pentru finalizarea vânzării activelor externe de către Lukoil – inițial din 13 decembrie, prorogat cu o lună, până la 17 ianuarie, iar apoi până pe 28 februarie, în timp ce data până la care sunt exceptate benzinăriile Lukoil de la aplicarea sancțiunilor din afara Rusiei a fost amânat pentru 29 aprilie.
Documentul integral:
HOTĂRÂRE privind instituirea supravegherii extinse asupra unor entități din domeniul energetic, desemnarea unui supraveghetor și a altor măsuri necesare pentru derularea eficientă a supravegherii extinse
Având în vedere prevederile art. 85 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 202/2008 privind punerea în aplicare a sancțiunilor internaționale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 217/2009, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,
Art. 1. — (1) Se constată existența unui impact economic semnificativ al efectelor produse asupra economiei pe teritoriul României de sancțiunile unilaterale adoptate de către alte state, care nu sunt obligatorii pentru România, dar care produc efecte pe teritoriul României, în sensul art. 85 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 202/2008 privind punerea în aplicare a sancțiunilor internaționale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 217/2009, cu modificările și completările ulterioare.
(2) Impactul economic semnificativ pe teritoriul României vizează piețele aferente activității de extracție a petrolului brut, a serviciilor anexe extracției petrolului, a fabricării produselor obținute din prelucrarea țițeiului, precum și a comerțului cu combustibili, ca urmare a sancțiunilor unilaterale adoptate de către alte state, care nu sunt obligatorii pentru România, dar care produc efecte pe teritoriul României.
Art. 2. — Începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se instituie măsura supravegherii extinse prevăzută de art. 85 și 86 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 202/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 217/2009, cu modificările și completările ulterioare, pentru operatorii economici identificați în anexa nr. 1 la prezenta hotărâre.
Art. 3. — În sensul prezentei hotărâri, noțiunile de sancțiuni internaționale, persoane și entități desemnate, fonduri, înghețarea fondurilor, resurse economice, înghețarea resurselor economice au înțelesul prevăzut de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 202/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 217/2009, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 4. — Se desemnează începând cu data prevăzută la art. 2, în calitate de supraveghetor al activității operatorilor nominalizați în anexa nr. 1, denumiți în continuare entități supravegheate, persoana nominalizată în anexa nr. 2 la prezenta hotărâre.
Art. 5. — Supraveghetorul desemnat exercită drepturile și asumă obligațiile stabilite la art. 86 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 202/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 217/2009, cu modificările și completările ulterioare, cu privire la activitatea entităților supravegheate.
Art. 6. — Entitățile supravegheate îndeplinesc obligațiile stabilite la art. 86 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 202/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 217/2009, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 7. — (1) Ministerul Energiei, în calitate de minister în al cărui domeniu de competență activează persoanele juridice prevăzute în anexa nr. 1, în sensul art. 85 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 202/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 217/2009, cu modificările și completările ulterioare, poate solicita Agenției Naționale de Administrare Fiscală să verifice aspecte care țin de conformitatea declarațiilor și activității beneficiarului, prin efectuarea de activități specifice prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu modificările și completările ulterioare.
(2) Ministerul Energiei încheie protocoale de colaborare cu Oficiul Național al Registrului Comerțului și alte autorități/instituții publice, în scopul accesării de informații necesare și utile supraveghetorului pentru îndeplinirea obligațiilor legale.
Art. 8. — Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
ANEXA 1
- Lukoil România — S.R.L., număr de ordine în registrul cometului J1998004469408/7.05.1998, CUI 10547022, Certificat de înregistrare B 5199679, emis în data de 3.03.2025, cu sediul social în municipiul București, Str. Siriului nr. 20, corp A
- Petrotel-Lukoil — S.A., număr de ordine în registrul comerțului J1991000111298/5.03.1991, CUI 1350659, Certificat de înregistrare B 5188831, emis în data de 28.03.2025, cu sediul social în municipiul Ploiești, str. Mihai Bravu nr. 235, județul Prahova
- Lukoil Lubricants East Europe — S.R.L., număr de ordine în registrul comerțului J2015001451294/8.10.2015, CUI 19737772, Certificat de înregistrare B 5129405, emis în data de 6.02.2025, cu sediul social în municipiul Ploiești, str. Mihai Bravu nr. 235, județul Prahova
- Lukoil Overseas Atash B.V. Amsterdam Olanda, Sucursala București, număr de ordine în registrul comerțului J2011005518401/5.05.2011, CUI 28434565, Certificat de înregistrare B 5199034, emis în data de 3.03.2025, cu sediul social în municipiul București, Str. Siriului nr. 20, corp A, et. 3
ANEXA Nr. 2
Se desemnează domnul Bugheanu Ion-Bogdan în calitate de supraveghetor al activității operatorilor nominalizați în anexa nr. 1
