China discută cu mediul privat german despre cooperarea economică

Ministerul Comerțului din China a anunțat vineri că a avut loc o întâlnire cu reprezentanți ai mai mult de 60 de companii și organizații germane, printre care compania chimică BASF, Grupul BMW și compania de farmaceutice, Bayer, relatează Reuters.
La evenimentul care s-a desfășurat joi, au participat și membri ai Camerei de Comerț Germano-Chineze, precum și oficiali din cadrul Ministerului Comerțului din China, ai Comisiei Naționale pentru Dezvoltare și Reformă, ai Oficiului de Stat pentru Proprietate Intelectuală și ai Administrației pentru Spațiul Cibernetic al Chinei. Întâlnirea a fost prezidată de Ling Ji, viceministru al Comerțului.
În cadrul întâlnirii s-au discutat mai multe subiecte printre care preocupărilor exprimate de companiile germane, care au vizat aspecte precum achizițiile publice, protecția proprietății intelectuale și optimizarea mediului de afaceri.
Ling Ji a anunțat „extinderea constantă a deschiderii la nivel înalt și continuarea promovării dezvoltării de înaltă calitate, ceea ce ar aduce oportunități extraordinare pentru comerțul și cooperarea economică dintre China și Germania”, precizând potențialul ridicat de colaborare dintre cele două țări în domenii precum inovarea, dezvoltarea verde și economia digitală.
