Speranță în prevenirea demenței. Care sunt cele trei activități simple care pot reduce riscul de demență cu aproape 40%

Speranță în prevenirea demenței. Care sunt cele trei activități simple care pot reduce riscul de demență cu aproape 40%

Scrisul, cititul sau învățarea unei limbi străine poate reduce riscul de demență cu 40%. Asta arată rezultatele unui nou studiu publicat de Academia Americană de Neurologie.

Cercetătorii americani au descoperit că declinul capacității de gândire și al memoriei poate fi prevenit prin cititul și scrisul regulat, dar și prin învățarea unei limbi străine.

Studiul a inclus datele a 1.939 de persoane, care au fost monitorizate pe parcursul a 8 ani, care nu sufereau de demență la începutul studiului. Cercetătorii au analizat copilăria participanților, luând în considerare factori precum accesul la enciclopedii, globuri, atlase și cărți, dacă li se citea sau dacă învățau o limbă străină, scrie HuffPost.

Ce arată rezultatele

Datele analizate evidențiază că 551 de participanți au dezvoltat boala Alzheimer, iar 719 au dezvoltat tulburări cognitive ușoare (MCI) în timpul studiului.

Cercetătorii au comparat primele 10% dintre persoanele cu cel mai înalt nivel de îmbogățire cognitivă, cu ultimele 10% dintre persoanele care aveau cel mai scăzut nivel. Dintre cei cu cel mai înalt nivel, 21% au dezvoltat Alzheimer. În rândul celor cu cel mai scăzut nivel, cifra a fost de 34%.

După ajustarea factorilor precum vârsta, sexul și educația, cercetătorii au descoperit că scorurile mai mari privind obiceiul de a citi sau a scrie erau asociate cu un risc cu 38% mai mic de a dezvolta boala Alzheimer și cu un risc cu 36% mai mic de a dezvolta MCI.

Studiul nu a demonstrat că aceste activități reduc riscul de demență, ci doar a arătat o asociere.

„Concluziile noastre sunt încurajatoare, sugerând că implicarea constantă în diverse activități stimulante din punct de vedere mental pe tot parcursul vieții poate face diferența în ceea ce privește cogniția”, a spus Andrea Zammit, de la Rush University Medical Center din Chicago, autoarea studiului, potrivit The Guardian.

Totuși, rezultatele acestui studiu trebuie interpretate cu prudență. O limitare a cercetării a fost faptul că participanții au raportat detalii despre experiențele lor din tinerețe și din perioada de mijloc a vieții mai târziu în viață, astfel încât este posibil să nu-și fi amintit totul cu exactitate.

Demența este una dintre cele mai mari amenințări la adresa sănătății la nivel mondial. Se estimează că numărul persoanelor care suferă de această afecțiune va depăși 150 de milioane la nivel global până în 2050.