O instanță federală a decis reinstalarea expozițiilor despre sclavie la un sit istoric din Philadelphia

Judecătoarea federală Cynthia Rufe a decis luni reinstalarea imediată a expozițiilor care prezentau informații despre deținerea de sclavi de către George Washington și despre măsurile speciale luate de acesta pentru a împiedica eliberarea persoanelor înrobite în perioada în care a locuit la Philadelphia, între 1790 și 1797.
În decizia emisă luni, Rufe a comparat încercarea administrației Trump de a elimina expoziția cu romanul 1984 de George Orwell care prezintă un univers distopic și autoritar și a susținut că îndepărtarea expozițiilor a urmărit să șteargă detalii esențiale despre moștenirea sclaviei în Statele Unite.
„Guvernul afirmă, de asemenea, că adevărul nu mai este evident, ci mai degrabă proprietatea magistratului șef ales și a persoanelor numite și delegate de acesta. O agenție nu poate decide în mod arbitrar ce este adevărat, pe baza propriilor capricii sau a capriciilor noii conduceri”, se arată în decizia citată de Politico.
Potrivit președintelui Trump, monumentele publice trebuie să aibă un caracter „înălțător” și critică expozițiile ce prezintă Statele Unite drept „rasiste, sexiste sau opresive”, astfel, în luna martie a anului trecut a semnat ordinul executiv intitulat „Restaurarea adevărului în istoria americană”.
„Restaurarea Casei Prezidențiale nu încalcă libertatea de exprimare a guvernului [federal] și nici guvernul nu este împiedicat să transmită orice mesaj dorește să transmită prin ștergerea istoriei modului în care cel mai mare Părinte Fondator a gestionat persoanele pe care le-a ținut în robie”, mai notează instanța.
