Pensiile românilor, pe masa ECOFIN: ce avantaj fiscal promite Nazare și cum se pot mări economiile

Pensiile românilor, pe masa ECOFIN: ce avantaj fiscal promite Nazare și cum se pot mări economiile

Într-o postare pe Facebook, ministrul a anunțat că România a susținut proiectul Comisiei Europene privind produsele de pensii ocupaționale și produsele paneuropene de pensii (PEPP), care urmărește introducerea unui tratament fiscal avantajos pentru aceste instrumente.

„Astăzi la reuniunea miniștrilor de finanțe din Uniunea Europeană (ECOFIN) am susținut ferm o viziune în care economiile românilor sunt protejate și funcționează ca factor de multiplicare pentru dezvoltarea țării”, a scris ministrul pe Facebook.

Nazare a precizat că sprijinul pentru inițiativa Comisiei Europene are ca obiectiv stimularea economisirii pentru perioada de după retragerea din activitate. „Statul trebuie să încurajeze oamenii să economisească pentru vârsta retragerii din activitate. De aceea, am susținut proiectul Comisiei Europene privind produsele de pensii ocupaționale și pentru cele paneuropene (PEPP)”, a transmis acesta.

Potrivit ministrului, propunerea ar însemna aplicarea unui regim fiscal favorabil atât pentru pensiile ocupaționale, cât și pentru cele paneuropene, „similar celui oferit în cazul contribuțiilor la fonduri de pensii private naționale”. În viziunea sa, măsura ar putea avea un dublu efect: creșterea economiilor pentru pensii și alimentarea investițiilor majore din economie. „Astfel, banii se multiplică prin investiții în proiecte strategice de infrastructură sau de energie. Este o soluție prin care câștigă atât cetățeanul (pensie mai mare), cât și țara (capital pentru proiecte majore, precum autostrăzi sau spitale)”, a explicat Nazare.

Ministrul a mai arătat că a susținut, din rațiuni de siguranță socială și simplificare, un produs paneuropean de pensie care să fie „portabil”, astfel încât românii care lucrează în mai multe state membre să își poată păstra drepturile și să își încaseze pensia mai ușor, „fără birocrație”. Totodată, el a subliniat că a cerut „un tratament fiscal corect”, astfel încât produsele europene să nu fie avantajate în detrimentul celor naționale.

În marja reuniunii ECOFIN, Alexandru Nazare a avut, de asemenea, întâlniri bilaterale cu omologii săi din Germania, Cehia și Malta – Lars Klingbeil, Alena Schillerová și Clyde Caruana. În cadrul discuțiilor, ministrul a anunțat că a promovat candidatura României pentru a găzdui sediul viitoarei Autorități Vamale Europene, argumentând că Bucureștiul poate deveni „un centru de expertiză pentru securitatea frontierelor UE”, inclusiv datorită experienței de găzduire a Centrului Cyber UE.

„Voi continua să promovez la nivel european o Românie puternică, cu o economie bazată pe investiții și pentru instituții care să lucreze cu adevărat în serviciul cetățeanului”, a mai transmis ministrul Finanțelor.