Persoană surprinsă sub acoperișul unei anexe prăbușite în Ploiești. Victima, transportată la spital

Persoană surprinsă sub acoperișul unei anexe prăbușite în Ploiești. Victima, transportată la spital

Potrivit informațiilor transmise de ISU Prahova, la sosirea echipajelor s-a constatat că victima era prinsă sub elementele de construcție ale anexei.

Pompierii militari au intervenit pentru îndepărtarea materialelor prăbușite și extragerea în siguranță a persoanei, folosind echipamentele specifice.

Pentru gestionarea situației au fost mobilizate o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere, un echipaj SMURD de prim ajutor din cadrul Detașamentului 1 Ploiești și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Prahova.

Victima a fost extrasă în stare conștientă și a primit îngrijiri medicale la fața locului. Apoi a fost preluată de un echipaj al SAJ și transportată la Spitalul Județean de Urgență Ploiești pentru investigații și tratament de specialitate.

Intervenția s-a desfășurat în condiții de siguranță, iar echipajele au acționat operativ pentru limitarea riscurilor și acordarea asistenței medicale necesare, mai precizează ISU Prahova.