Instituțiile UE din Bruxelles, iluminate în semn de sprijin pentru Ucraina
Clădirile instituțiilor Uniunii Europene din Cartierul European al Bruxelles-ului au fost luminate în culorile albastru și galben înainte de împlinirea a patru ani de la invazia Rusiei asupra Ucrainei.
Iluminarea sediilor europene a fost un semn onorific ce a marcat apropierea aniversării celor patru ani de război în Ucraina, prin care Uniunea Europeană și-a arătat sprijinul permanent.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a transmis luni un mesaj public în care a menționat și care este semnificația culorilor drapelului ucrainean, scrie Ukrinform.
„În această seară, împodobim instituțiile noastre europene cu culorile Ucrainei. Două culori, purtătoare de spiritul curajului. Două culori, ardând de rezistență”, a scris Ursula von der Leyen pe X.
„La patru ani de război la scară largă al Rusiei, aceste culori strălucesc mai tare ca niciodată. Slava Ukraini”, a mai menționat președinta în postare.
Reprezentanții Consiliul Uniunii Europene au transmis că sediul în care au loc reuniunile miniștrilor europeni și ale liderilor statelor membre a fost luminat în aceleași culori, pentru a arăta sprijinul politic și moral acordat Ucrainei.
