Negrescu: Fără un sistem de justiție solid și modern, nu putem vorbi despre o Europă puternică

„Comisia Juridică din Parlamentul European a făcut astăzi (n.r. – marți) un pas important aprobând opinia pe care am coordonat-o privind bugetul pentru justiție în viitorul Cadru Financiar Multianual post-2027”, a transmis Negrescu pe Facebook.
Raportul transmite „un mesaj politic clar”, a subliniat acesta, care arată că „fără un sistem de justiție solid, independent și modern, nu putem vorbi despre o Europă puternică”.
Documentul solicită o finanțare de 800 de milioane de euro pentru programul dedicat justiției, aproape de trei ori mai mult față de bugetul actual, pentru creșterea accesului cetățenilor la actul de justiție, inclusiv în comunitățile vulnerabile, și pentru îmbunătățirea eficienței sistemelor judiciare.
„Să consolidăm cooperarea europeană pentru combaterea criminalității și corupției transfrontaliere” și „să întărim capacitatea de răspuns în fața atacurilor cibernetice și să accelerăm digitalizarea justiției” sunt alte obiective incluse în raport.
Un punct al raportului arată importanța și necesitatea respectării prevederilor din tratatele europene.
„Am contestat ideea centralizării excesive a fondurilor și a comasării programelor prevăzute explicit în tratate, dacă acest lucru ar duce la diluarea sau chiar dispariția unor politici fundamentale precum coeziunea sau politica agricolă comună. Nu putem construi viitorul sacrificând echilibrul care a ținut Uniunea unită. Pentru mine, având și calitatea de vicepreședinte al Parlamentului European responsabil de transparență și combaterea corupției, acest dosar este despre încredere. Încrederea cetățenilor că drepturile lor sunt protejate. Încrederea că legea se aplică egal pentru toți. Încrederea că Europa rămâne un spațiu al justiției și al valorilor”.
Negrescu precizează că „negocierile pentru viitorul buget abia încep”. Potriv acestuia, direcțtia este una clară, anume „o Europă care investește în justiție investește, de fapt, în propria sa stabilitate și credibilitate”.
