Rusia acuză Ucraina că amenință securitatea energetică a Europei prin oprirea tranzitului de petrol prin conducta Drujba

Rusia acuză Ucraina că amenință securitatea energetică a Europei prin oprirea tranzitului de petrol prin conducta Drujba

„Blocarea tranzitului prin conducta Drujba de către Ucraina amenință securitatea energetică a Ungariei, Slovaciei și a întregii Europe, motiv pentru care inacțiunea Bruxelles-ului este surprinzătoare”, a declarat Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a diplomației ruse, citată de Reuters

Livrările de petrol prin conducta Drujba au fost suspendate la finalul lunii ianuarie. Potrivit Kievului, tranzitul a fost oprit ca urmare a unui atac rusesc cu drone care a avariat conducta. 

Oprirea tranzitului de țiței a generat reacții puternice, atât din partea Ungariei, cât și din partea Slovaciei.  Slovacia a întrerupt la începutul săptămânii furnizarea de energie electrică de urgență către Ucraina, iar Ungaria a blocat în această săptămână adoptarea unor noi sancțiuni ale Uniunii Europene împotriva Rusiei, precum și acordarea împrumutului de 90 de miliarde de euro către Ucraina. 

De asemenea, premierul Viktor Orban a avertizat că Ucraina ar pregăti sabotaje împotriva infrastructurii energetice din Ungaria. 

Ursula von der Leyen, a declarat marți că blocul comunitar a cerut Ucrainei să accelereze reparațiile la conducta avariată, însă președintele Zelenski, a precizat că infrastructura nu poate fi reparată rapid.