Șefa Inspecției Judiciare, despre grupul de lucru pentru Justiție format la Guvern: Măsurile se iau fără niciun fel de consultare sau analiză

Șefa Inspecției Judiciare, despre grupul de lucru pentru Justiție format la Guvern: Măsurile se iau fără niciun fel de consultare sau analiză

Întrebată despre grupul de lucru format la Guvern, pentru a genera noi propuneri legislative în Justiție, Inspectorul-șef al Inspecției Judiciare, Roxana Petcu, spune că măsurile în Justiție se hotărăsc fără o analiză.

Este foarte clar că suntem într-o lipsă completă a predictibilității. Adică mi se pare că să iau măsurile fără niciun fel de consultare, fără niciun fel de studiu de fezabilitate, fără niciun fel de analiză. Și da, eu cred că în momentul acesta ne putem aștepta la orice. Pentru că poate din acest grup vor ieși niște proiecte și peste trei luni mai sunt niște cetățeni care se supără. Și o să spună că nu sunt bune. Mai facem niște legii și peste patru luni, și peste șase luni, și tot așa. Și o ținem într-o legislație.

Nu mă înțelegeți greșit. Eu chiar cred în faptul că nu este normal nici ca magistrații să-și facă legile. Că nu despre asta e vorba. Puterea legislativă, dar avem o putere legislativă. Hai să respectăm regulile jocului”, a declarat Roxana Petcu, Inspectorul-șef al Inspecției Judiciare. 

Șefa Inspecției Judiciare, Roxana Petcu, a precizat că la consultările Guvernului nu au fost invitați reprezentanți ai corpului profesional precum Parchetul General, ÎCCJ, DNA sau Inspecția Judiciară.

„În primul rând, eu sper că toate aceste măsuri au fost adoptate ca declarații politice, mai degrabă, pentru a reduce presiunea publică ce se crease la momentul când aceste măsuri au fost adoptate. Nădăjduiesc că despre asta a fost vorba”, a declarat Roxana Petcu. 

Ea a precizat că, în schimb, au fost invitate persoane care nu au calitate de reprezentare sau nu au avut funcții de conducere în Justiție.

În schimb, în egală măsură, am văzut că la acel grup au fost invitați judecători persoane fizice, să spun așa. Persoane care n-au niciun fel de calitate de reprezentare, care nici nu cred că au avut vreodată funcții de conducere ca să înțeleagă cum funcționează sistemul din perspectiva organizării și administrării justiției. Că tu poți să fii un judecător foarte bun, foarte bun profesionist, dar fiind pe funcție de execuție să nu înțelegi toate chestiunile care țin de organizarea activității, de managementul activității”, a declarat Roxana Petcu, Inspector-șef al Inspecției Judiciare.