Transelectrica a terminat anul 2025 cu un profit net de 328 de milioane de lei, cu 44% mai mic decât cel din anul anterior. Care au fost cauzele

Transelectrica a avut un rezultat pozitiv în valoare de 460 de milioane de lei anul 2025 pe segmentul activităților cu profit permis, acesta fiind în scădere cu 71 milioane de lei față de rezultatul din 2024, de 531 de milioane de lei, a anunțat compania, în contextul în care veniturile operaţionale au fost mai mici cu 11 milioane de lei (0,5%), iar cheltuielile operaționale inclusiv amortizarea au crescut cu 60 de milioane de lei (3%).
Potrivit raportului, operatorul național de sistem și transport al energiei electrice a avut un profit net de 328 de milioane de lei – cumulat pe segmentele cu profit permis și profit zero – cu 44% mai mic decât cel de 586 de milioane de lei din 2024.
Consumul de energie electrică la nivelul sistemului energetic național (SEN), în anul 2025, a înregistrat o ușoară scădere, de -0,5%. Scăderi ale consumului au fost înregistrate în lunile ianuarie, martie, iunie, iulie, august, noiembrie și decembrie, în restul anului fiind înregistrate ușoare creșteri ale acestuia, cu excepția lunii februarie, care a avut o creștere de 6,12%.
Pe ansamblul anului 2025, pierderile tehnice de energie în timpul transportului, adică CPT (Consumul Propriu Tehnologic) în RET (Rețeaua Electrică de Transport) – au scăzut cu 6,94% comparativ cu perioada similară din 2024, în special ca urmare a scăderii energiei intrate în conturul RET, a fluxurilor fizice pe liniile de interconexiune mai avantajoase și a condițiilor meteorologice mai favorabile din lunile ianuarie, februarie, aprilie, iunie, septembrie și decembrie, caracterizate de cantități mai reduse de precipitații, care au determinat reducerea pierderilor corona.
Efectul corona înseamnă de fapt o descărcare electrică autonomă și incompletă ce se produce la suprafata conductorului și ia forma unei coroane luminoase și apare atunci când intensitatea câmpului electric la suprafaţa conductoarelor depăşeşte valoarea critică (Ecr=21.1 kV/cm), potrivit specialiștilor.
Structura veniturilor și a cheltuielilor
Transelectrica arată că scăderea veniturilor operaționale – 2,33 miliarde de lei la 31 decembrie 2025, valoare preliminară, față de 2.343 mil lei la 31 decembrie 2024 – a fost influențată în principal de scăderea cu 50 milioane de lei a veniturilor din tranzacții CPT, a veniturilor conjuncturale din ajutoare de avarie (-53 milioane lei), a veniturilor conjuncturale din litigii (-95 milioane lei) și capitalizare CPT (-101 milioane lei) în contextul creșterii cu 235 milioane lei veniturilor din tarif transport și creșterii cu 55 mil lei a veniturilor din alocarea capacității de interconexiune.
Veniturile din transport și alte venituri din piața de energie au înregistrat o creștere de 186 milioane lei, respectiv de la 2 miliarde de în anul 2024 la 2,27 miliarde de lei (valoare preliminară) în anul 2025 influențată în principal, de creșterea tarifului mediu pentru serviciul de transport aprobat de ANRE, care a condus la o apreciere a veniturilor din tarif reglementat cu 235 milioane lei (+15%) faţă de aceeași perioadă a anului precedent.
„Creșterea veniturilor din alocare de capacitate de interconexiune (+55 mil lei) care în ianuarie – decembrie 2025 a ajuns la 337 mil lei (de la 282 mil lei în ianuarie-decembrie 2024), este corespunzătoare nivelului de utilizare a disponibilităţilor capacităţii de interconexiune de către traderii de pe piaţa de energie electrică, de alocările implicite în care sunt prevăzute simultan capacitate și energie și sunt puternic influențate de variațiile prețului energiei electrice pe bursele din Europa”, arată compania.
Creșterea cu 3% a cheltuielilor operaționale, inclusiv amortizarea (1,87 miliarde de lei în anul 2025 față de 1,81 miliarde de lei în 2024) a fost influențată în principal de creșterea cheltuielilor cu mentenanța rețelei (+32 mil lei), a cheltuielilor de personal (+40 mil lei), a cheltuielilor cu impozitul pe construcții speciale (+22 mil) și a cheltuielilor cu tariful de monitorizare AMEPIP (+ 3 mil față de anul 2024).
Preţul mediu al energiei achiziţionate de pe PZU a fost mai mare cu 6%
„Creşterea prețurilor de pe piața europeană de energie, reducerea capacităților interne pe bază de combustibili convenționali și dependența de producția volatilă din regenerabile crește dependența de importuri în perioadele de cerere ridicată și implicit prețul pe piața spot. Astfel, preţul mediu al energiei achiziţionate de pe PZU în anul 2025 a fost mai mare cu 6% faţă de preţul din anul anterior”, arată compania.
Segmentul activităților zero-profit a înregistrat o scădere a veniturilor (-2,29 de miliarde de lei) de la 5,53 miliarde de lei în 2024 la 3,24 miliarde de lei în anul 2025, determinată în principal de diminuarea veniturilor pe piața de echilibrare (-2,28 miliarde de lei) fiind influențată de evoluția producției și a consumului, de creșterea accelerată a puterii instalate la prosumatori și de evoluția dezechilibrelor contractuale înregistrate la nivelul furnizorilor de energie pe acesta piață.
Valoarea cheltuielilor privind serviciile de sistem/capacitate de echilibrare în anul 2025, a înregistrat o creștere de cca (35%) comparativ cu aceeași perioadă din 2024, ceea ce a condus la un rezultat negativ de 142 mil lei pe acest segment.
La 31 decembrie 2025 gradul de realizare a programului anual de investiţii este de 104,91% față de programul anual de investiții aferent anului 2025 aprobat de AGA.
