Zboruri București – Tel Aviv, în alertă. O cursă spre Abu Dhabi s-a întors pe aeroport

Zboruri București – Tel Aviv, în alertă. O cursă spre Abu Dhabi s-a întors pe aeroport

Pe Aeroportul Henri Coandă sunt programate în cursul zilei următoarele curse: WizzAir 3160 și 3263, Hisky 8672 și 237, Tarom 155, precum și El Al 572. Niciuna nu a fost anulată până în acest moment.

Animawings 4432, cursa București – Abu Dhabi care decolase în cursul dimineții, s-a întors pe Aeroportul Henri Coandă din motive de siguranță. Situația din Orientul Mijlociu a determinat echipajul să anuleze zborul și să revină la sol.

Pe parcursul zilei sunt așteptate să aterizeze la București mai multe curse „ferry” – zboruri fără pasageri – ale companiilor aeriene cu baza în Israel. Aeronavele urmează să fie parcate în siguranță pe aeroporturile din București până la stabilizarea situației.

Pasagerii cu zboruri spre sau dinspre Tel Aviv sunt sfătuiți să verifice în timp real statusul curselor înainte de a se deplasa la aeroport.